Guvernul de la Berlin a informat recent că Olaf Scholz i-a cerut lui Vladimir Putin să instituie un armistițiu în Ucraina. Mai mult, cancelarul german este îngrijorat din cauza unei posibile crize alimentare internaționale și spune că războiul trebuie încheiat cât mai repede.
Convorbirea s-a concentrat pe eforturile de oprire a războiului din Ucraina
Așadar, Guvernul Germaniei a postat vineri, 13 mai, un comunicat pe site-ul oficial, în care arată că Olaf Scholz a participat la o discuție cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
„Cancelarul Olaf Scholz a vorbit astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Conversaţia a avut loc în contextul în care pe 11 mai cancelarul vorbise cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Convorbirea de 75 de minute s-a concentrat pe eforturile de oprire a războiului din Ucraina.
În contextul gravităţii situaţiei militare şi a consecinţelor războiului din Ucraina, în special în oraşul Mariupol, cancelarul german a insistat în discuţia cu preşedintele rus pentru ajungerea rapidă la un armistiţiu, pentru îmbunătăţirea situaţiei umanitare şi pentru avansarea acţiunilor de soluţionare a conflictului pe cale diplomatică”, a transmis Guvernul Germaniei.
Scholz i-a semnalat lui Putin şi problemele privind aprovizionarea cu alimente
De asemenea, autoritățile germane informează că Olaf Scholz i-a semnalat lui Vladimir Putin şi problemele privind aprovizionarea cu alimente la nivel mondial cauzate de invazia militară rusă în Ucraina.
„Cancelarul a notat că Rusia are o responsabilitate specială pentru această situaţie”, a subliniat Guvernul german.
Amintim că preşedintele Vladimir Putin i-a spus lui Olaf Scholz că negocierile cu Ucraina pentru încheierea conflictului militar „sunt blocate în principal de partea ucraineană”, potrivit unui anunț făcut anterior de Preşedinţia Rusiei.
Situația de pe front se agravează
În altă ordine de idei, liderul de la Moscova și-a dat acordul pentru transferarea trupelor rusești din Siria în Ucraina, pentru a ajuta la bătălia pentru Dobnas, scrie presa internațională. Menționăm faptul că mii de trupe rusești se află în Siria din 2015, atunci când Vladimir Putin a ordonat luptătorilor săi să îl susțină pe președintele Bashar al-Assad, scrie The Independent.
Sursa citată scrie trupele din Siria s-au mobilizat deja și la momentul actual sunt staționate pe trei aeroporturi din Ucraina înainte de a fi transferate pe linia frontului. În ceea ce privește numărul militarilor ruși din Siria, este vorba despre 63.000 de persoane, însă nu este clar încă câți ofițeri sunt staționați până acum.
Decizia luată de Vladimir Putin vine după ce trupele rusești s-au arătat frustrate de modul în care Ucraina rezistă, dar și de prelungirea operațiunii militare speciale cu mult peste termenul avut în vedere, spun serviciile secrete occidentale.