Rusia a anunțat, miercuri seară, că își retrage trupele din orașul ucrainean Herson și din teritoriile aflate la nord de râul Nipru. Ministrul Apărării de la Moscova a motivat măsura ca fiind luată pentru protejarea vieților militarilor ruși.
Însă unitățile rusești din zona Hersonului au rămas izolate încă de acum câteva luni, după ce armata ucraineană le-a distrus podurile care legau regiunea de Crimeea ocupată. Moscova a anunțat, prin vocea purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe, că e gata să poarte negocieri cu Kievul. La venirea nopții, însă au sunat din nou alarmele antiaeriene în mai multe orașe ucrainene, bombardate cu drone sinucigașe și rachete de croazieră rusești.
Decizia de a abandona Hersonul a venit după săptămâni întregi de eșecuri înregistrate de armata rusă în regiunea aflată la nord de râul Nipru. Retragerea trupelor a fost propusă de generalul Surovikin, comandantul forțelor ruse din Ucraina, și acceptată de ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Shoigu.
Moscova este gata să poarte negocieri cu Kievul după retragerea din Herson
„Principalii oficiali ruși de la Apărare au recunoscut, astfel, că au pierdut războiul, că au pierdut lupta pentru Herson, ceea ce înseamnă că avem o victorie uriașă pentru Ucraina. Dar victoria nu e încă în mâinile lor. Se teme să nu fie păcălit de Rusia”, a explicat Nic Robertson, corespondent CNN.
În acest timp, ucrainenii încă nu văd vreun semn că Rusia se retrage fără luptă din Herson, chiar dacă au eliberat mai multe localități în ultimele zile, fără să li se opună rezistență. Unul dintre consilierii președintelui Zelenski a declarat că armata ucraineană se bazează mai departe pe informații militare, nu pe declarații de la TV. În acest timp, de la Moscova, vin noi apeluri diplomatice.
Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a recunoscut că rușii sunt deschisi la negocieri.
„Suntem încă deschiși pentru negocieri. Nu le-am respins niciodată. Bineînțeles, suntem gata să participăm la ele ținând cont de circumstanțele actuale”, a explicat aceasta.
Ucrainenii nici nu vor să audă de negocieri cu Rusia, cel puțin până când nu își vor elibera teritoriile ocupate de armata rusă.
Se termină războiul din Ucraina?! Armata Rusiei s-ar putea retrage din Herson
Evgheni Prigozin, liderul Grupului Wagner, și Ramzan Kadîrov, liderul pro-rus al Republicii Cecenia, susțin propunerea de a se retrage trupele armatei ruse din regiunea ucraineană Herson. Ramzan Kadîrov a recunoscut că sprijină decizia Ministerului Apărării din Rusia și a comandantului rus Sergey Surovikin de a retrage trupele armatei ruse dintr-o parte a regiunii ucrainene Herson.
Deși a criticat frecvent Ministerul Apărării din Rusia și conducerea „operațiunii speciale a armatei ruse în Ucraina”, Ramzan Kadîrov a mărturisit că Sergey Surovikin „a salvat o mie de soldați care se aflau efectiv în încercuire”.
„După ce a cântărit toate argumentele pro și contra, generalul Surovikin a făcut o alegere dificilă, dar corectă, între sacrificii fără sens de dragul declarațiilor și salvarea vieților neprețuite ale soldaților. Nu este nevoie să vorbim despre ‘predarea’ lui Herson. ‘Predarea’ înseamnă împreună cu luptătorii. Iar Surovikin îi protejează pe soldați și ocupă o poziție strategică mai avantajoasă – convenabilă, sigură”, a scris, recent, Ramzan Kadîrov pe canalul său Telegram.
„Toată lumea știa încă din primele zile ale operațiunii speciale că Hersonul era un teritoriu de luptă dificil. Soldații unităților mele au raportat, de asemenea, că era foarte dificil să lupți în această zonă, mai ales fără posibilitatea unei aprovizionări stabilă de muniție și formarea unui spate puternic și de încredere.
De ce nu s-a făcut acest lucru încă din primele zile ale operațiunii speciale? Aceasta este o altă întrebare. Cred că Surovikin s-a comportat ca un adevărat general militar, fără să se teamă de critici. El este responsabil pentru oameni”, a adăugat liderul pro-rus al Republicii Cecenia.
Oamenii lui Putin susțin retragerea soldaților ruși din Herson
La rândul său, și Evgheni Prigozin a apărat propunerea formulată de comandantul rus Sergey Surovikin legată de retragerea forțelor armatei ruse din Herson.
„Desigur, acesta nu este un pas victorios în acest război, dar este important să nu agonizăm, să nu cedăm paranoiei și să tragem concluzii din greșelile noastre”, a zis Evgheni Prigozin, relatează cotidianul francez Le Monde.
Evgheni Prigojin este un om de afaceri din Rusia, apropiat al lui Vladimir Putin. A fost distins cu titlurile de „Erou al Rusiei”, „Erou al așa-zisei Republici Populare Donețk” și „Erou al așa-zisei Republici Populare Luhansk”.
Acesta controlează Grupul Wagner, o structură de mercenari susținută de Guvernul de la Moscova, care este implicată în conflicte militare în Africa, Siria, Ucraina și în alte regiuni din lumea întreagă. Activitățile lui Evgheni Prigojin sunt strâns legate de Ministerul Apărării din Rusia și de departamentul său de informații – „Direcția Principală de Informații” (GRU).