În cursul săptămânii viitoare va avea loc cel mai important summit din această perioadă. Liderii țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice vor decide în ce parte o va lua războiul din Ucraina.
Se termină războiul?! Se întâmplă pe 24 martie. Momentul decisiv pentru toată Planeta
În cursul zilei de joi, 24 martie, liderii statelor din Alianța Atlanticului de Nord se vor întâlni pentru a discuta despre războiul de pe teritoriul Ucrainei.
Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a declarat anterior că în cadrul acestui summit va prezenta propunerea ministrului polonez al Apărării de a trimite ajutor umanitar și pentru menținea păcii în Ucraina, propunere ce a fost deja prezentară la reuniunea de la Bruxelles.
Alături de Polonia se află și Danemarca, al cărui ministru al Apărării a declarat că ”Guvernul danez este gata să trimită trupe în Ucraina ca parte a unei misiune de menţinerea păcii dacă astfel poate contribui la încheierea acestui război sângeros”.
Potrivit presei internaționale, viceprim-ministrul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, a discutat această propunere alături de colegii săi din Cehia și Slovenia atunci când se aflau la Kiev. La momentul respectiv el a spus că ”este nevoie de o misiune NATO sau chiar a unei coaliţii internaţionale mai largi care să aibă capacitatea de a se auto-apăra şi acţiona pe întreg teritoriul ucrainean”, arată Notes from Poland, care adaugă că această misiune ”va lupta pentru pace şi va oferi ajutor umanitar dar, în acelaşi timp, va fi apărată de forţe armate”.
Concret, dacă se va merge pe propunerea Poloniei, asta înseamnă că NATO va trimite trupe pentru impunerea păcii pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în zonele Donețk și Lugansk, dar și Crimeea. De asemenea, dacă se va trage în membrii acestor misiuni, ar însemna un atac direct împotriva NATO ceea ce ar putea evolua într-un al Treilea Război Mondial.
Propunerea Poloniei nu este văzută bine
După ce Polonia a venit cu acestă propunere, mai multe țări membre ale NATO s-au arătat în dezacord cu aceasta, iar printre ele se numără Germania.
Cancelarul Olaf Scholz a refuzat propunerea viceprim-ministrul Poloniei, Jaroslaw Kaczynski, reinterând că niciun soldat al NATO nu va fi trimis în Ucraina.
Alături de Germania sunt și Statele Unite ale Americii. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat că o trimitere a trupelor pe teritoriul Ucrainei ar duce doar la extinderea conflictului.
De asemenea, ministrul olandez al Apărării a declarat că este prea devreme pentru a se discuta despre o asemenea propunere, subliniind că mai întâi trebuie ca focul să înceteze.
Și secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg a declarat că nu vor fi trimise trupe NATO în Ucraina.