Mircea Geoană: Cerem Federaţiei Ruse să încheie neîntârziat acest război inuman
Mircea Geoană susține că armata rusă și-a regrupat trupele militare în nordul Kievului pentru a-și completa pierderile masive de război.
„Noi încurajăm o soluţionare politică, cerem Federaţiei Ruse să încheie neîntârziat acest război inuman şi ilogic, să îşi retragă forţele şi să intre de o manieră onestă în negocieri diplomatice cu Ucraina.
Din păcate, ceea ce vedem pe teren nu indică acest lucru, există o formă de regrupare a forţelor ruseşti în zona de nord, în zona Kievului, o considerăm mai degrabă o repliere tactică din dorinţa de a-şi completa pierderile masive pe care le-au suferit şi pentru a fixa forţele ucrainene în jurul Capitalei Kiev.
Anticipăm, de asemenea, o intensificare a războiului pe Flancul Estic şi în sud, ceea ce face ca deocamdată să nu întrezărim condiţii reunite pentru o soluţionare politică. (…) Estimarea noastră este că acest conflict va mai dura”, a explicat Mircea Geoană, potrivit Antena 3.
Mircea Geoană: Nu vedem riscuri cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a utiliza arme nucleare
Referitor la un posibil război nuclear, Mircea Geoană a explicat că Alianța Atlanticului de Nord urmărește să descurajeze Rusia să folosească arme nucleare.
„Nu vedem riscuri iminente cu privire la intenţia Federaţiei Ruse de a utiliza arme chimice sau nucleare, dar ceea ce am văzut în practica Federaţiei Ruse, inclusiv în comunicarea sa strategică în anii precendenţi, (…) indică faptul că acest lucru nu este imposibil.
De aceea, mai degrabă preferăm să comunicăm public şi strategic şi cu dorinţa de a descuraja Federaţia Rusă să utilizeze astfel de armamente”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.
Reamintim că acesta a declarat joi, 31 martie, că „România nu a fost probabil niciodată, în istoria noastră modernă, atât de relevantă strategic” cum este acum.
Mircea Geoană: România nu a fost probabil niciodată atât de relevantă strategic cum este acum
„Ştiţi cu toţii că aici, la NATO, ne confruntăm cu cea mai severă criză de securitate din ultimele decenii şi cu toţii ne uităm cu îngrijorare, cu mânie şi cu preocupare la războiul pe care Putin l-a declanşat împotriva vecinului nostru, Ucraina.
În timp ce ne concentrăm să ne apărăm aliaţii şi să susţinem Ucraina, nu trebuie să uităm că în paralel cu acest conflict revoluţia tehnologică continuă şi anticipăm că această revoluţie să fie accelerată de acest conflict cu implicaţii şi proporţii importante”, a spus Mircea Geoană, într-un mesaj pe care l-a transmis online participanţilor de la Gala Smart City Industry Awards, care are loc la Palatul Parlamentului.
Mircea Geoană: România are obligația să investească
El i-a încurajat pe liderii de la nivel naţional şi local, pe liderii din afaceri, pe cei din mediul academic şi din mediul civic, pe românii de acasă şi din străinătate să găsească răspunsuri la problemele legate de securitate, dar care sunt legate şi de dezvoltare economică şi de accelerarea digitalizării, de creşterea rezilienţei şi de „punerea întregului potenţial al României, mai bine, la muncă”.
„România nu a fost probabil niciodată, în istoria noastră modernă, atât de relevantă strategic cum este acum. Acum 18 ani aderam la NATO. O să fim în continuare cheie şi ancoră în NATO şi în Uniunea Europeană, dar avem o obligaţie să investim ca această relevanţă strategică să se transfere şi în relevanţă geoeconomică, dezvoltare şi prosperitate, iar oraşele inteligente, localităţile, comunităţile care sunt dinamice şi care îşi înţeleg şi vulnerabilităţile, dar şi potenţialul sunt cheia acestui succes”, a încheiat Mircea Geoană.