Prințul Harry ar putea fi deportat

Prințul Harry, Duce de Sussex, a recunoscut că a consumat droguri în adolescență în cartea sa, fapt care ridică suspiciuni că fie nu a spus adevărul în actele sale, fie a primit un tratament preferențial din partea Administrației Biden. Discuțiile despre statutul său de imigrant au început după ce el a mărturisit în memoriile sale că a folosit droguri recreaționale  (marijuana, cocaină și ciuperci psihedelice) – un detaliu care ar fi trebuit inclus în cererea sa de viză pentru SUA.

Formularele pentru vizele SUA pun întrebări precise despre consumul de droguri. Fundația Heritage susține că acest lucru ar putea însemna că nu era eligibil pentru a intra în SUA și a dat în judecată Departamentul de Securitate Internă. De obicei, legea americană face ca o persoană care a consumat droguri să nu poată intra în SUA, deși oficialii de imigrare iau în calcul mai mulți factori când iau o decizie.

Având în vedere că Prințul Harry a admis consumul de droguri, Fundația Heritage a cerut Departamentului de Securitate Internă să publice documentele sale pentru a verifica dacă a mințit în cererea de viză și dacă a primit un tratament special din partea Administrației Biden.

În septembrie 2024, un judecător a decis ca aceste dosare să rămână secrete, dar Fundația Heritage a contestat hotărârea. Publicul american are dreptul să vadă aceste documente. Prințul Harry ar trebui să fie responsabil pentru faptele sale.

Miercurea viitoare, cazul va fi reluat într-un tribunal federal din Washington D.C., la câteva luni după ce președintele SUA, Donald Trump, a spus că nu l-ar proteja pe ducele de Sussex.

Ducele de Sussex a consumat droguri pentru prima dată la 17 ani

În cartea sa „Spare”, el povestește despre cum a încercat cocaina când avea 17 ani și se simțea „foarte nefericit”. Acesta a recunoscut că nu a fost o experiență prea plăcută și nu l-a făcut fericit, așa cum părea să-i facă pe alții, dar l-a făcut să se simtă diferit, iar acest lucru era ceea ce își dorea.

„Nu a fost prea distractiv și nu m-a făcut deosebit de fericit, așa cum părea să îi facă pe toți cei din jurul meu, dar m-a făcut să mă simt diferit, iar acesta a fost scopul principal. Să mă simt. Diferit”, a scris prințul.

Spare - cartea autobibliografică a Prințului Harry
SURSA FOTO: Dreamstime

Fiind căsătorit cu Meghan Markle, cetățean american, el ar putea teoretic să obțină o carte verde. În februarie 2024, acesta a recunoscut într-o emisiune TV că a luat în calcul să devină cetățean american, dar a renunțat la această idee pentru moment, nefiind o prioritate pentru el.

„Este un gând care mi-a trecut prin minte, dar nu este o mare prioritate pentru mine în acest moment”, a spus el.

Donald Trump nu-l va proteja pe Ducele de Sussex

Președintele SUA, Donald Trump, și soția sa, Melania, au avut o mare admirație pentru Regina Elisabeta a II-a, bunica prințului.

„Melania și cu mine vom prețui întotdeauna timpul petrecut împreună cu Regina și nu vom uita niciodată prietenia generoasă, marea înțelepciune și minunatul simț al umorului ale Majestății Sale. Ce doamnă grandioasă și frumoasă a fost – nu a existat nimeni ca ea!”, spunea Trump acum ceva timp.

De altfel, Regele Charles al III-lea, tatăl său, l-a felicitat pe Donald Trump după victoria sa în alegerile prezidențiale. După redeschiderea Catedralei Notre Dame din Paris, Franța, liderul american s-a întâlnit cu fratele prințului, Prințul de Wales.

„L-am întrebat despre soția sa și a spus că este bine.”

În februarie 2024, Donald Trump a avertizat că, dacă ar câștiga un al doilea mandat prezidențial, nu l-ar susține pe Prințul Harry. În opinia sa, Administrația Biden a fost „prea amabilă” cu el. Dacă ar depinde de el, prințul britanic ar fi pe cont propriu.

„Nu l-aș proteja. El ar fi pe cont propriu dacă ar depinde de mine.”

Ba mai mult, liderul american a avertizat de acum cinci ani că SUA nu vor plăti pentru securitatea Ducilor de Sussex și că aceștia trebuie să plătească singuri.