Rusia va discuta în toamnă despre anexarea noilor teritorii cucerite în Ucraina
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat afirmaţiile senatorului rus Andrei Klişas cu privire la anexarea unor teritorii ucrainene la Rusia în perioada sesiunii de toamnă a Parlamentului de la Moscova. Dmitri Peskov a precizat că locuitorii „noilor teritorii” își vor decide singuri propriul viitor.
„Nu cunosc absolut nimic, vă pot repeta doar faptul că locuitorii acestor teritorii singuri își vor determina propria lor soartă și mă refer la viitorul lor pe care ei îl stabilesc, aceasta fiind decizia lor”, a declarat oficialul rus.
Președintele Comisiei pentru Legislație Constituțională și Consolidare a Statului din Consiliul Rusiei, Andrei Klișas, a spus recent că sarcina principală a sesiunii de toamnă a Parlamentului de la Moscova va fi „integrarea noilor teritorii” în componenţa Rusiei.
În cadrul aceluiași interviu, Dmitri Peskov a vorbit şi despre o posibilă fuziune între Partidul Comunist al Federației Ruse și Partidul Rusia Dreaptă – Pentru Adevăr. El a subliniat că această chestiune trebuie discutată în cadrul partidelor și că nu a fost luată o decizie în acest sens.
La rândul său, Ghennadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist al Federației Ruse, a spus că nu exclude fuziunea cu Partidul Rusia Dreaptă – Pentru Adevăr, dacă membrii acelui partid sunt dispuşi să respecte programul partidului comunist, relatează gazeta.ru.
Amintim că un anunț important despre acest subiect a venit chiar din Statele Unite ale Americii, În urma unei discuții telefonice dintre secretarul de stat american, Antony Blinken și ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, au fost luate decizii importante.
SUA nu va recunoaște teritoriile ucrainene anexate de Rusia în urma războiului
Potrivit secretarului de stat american, SUA au avertizat Rusia că nu vor recunoaște niciodată teritoriile ucrainene anexate în urma războiului declanșat pe data de 24 februarie 2022.
„Era foarte important ca ruşii să audă în mod direct din partea noastră faptul că acest lucru nu va fi acceptat şi nu doar că nu va fi acceptat, ci şi că va antrena costuri suplimentare importante impuse Rusiei”, a declarat oficialul american.
Totodată, Antony Blinken a vorbit și despre planurile pe care le are Guvernul de la Moscova, astfel încât teritoriile ucrainene ocupate să adere la Rusia.
În prezent, Antony Blinken este de părere că Rusia pregăteşte „referendumuri trucate”, prin care să încerce „să demonstreze în mod fals” că persoane care trăiesc în aceste teritorii ucrainene „caută să facă parte din Rusia”.