Ardealul se va „uni” cu Ungaria, cel puțin acestea sunt planurile autorităților celor două țări. Se dorește construirea de autostrăzi pentru a le lega din punct de vedere al infrastructurii.
Ardealul se va uni cu Ungaria prin infrastructură
Ardealul se va uni cu Ungaria! România și Ungaria plănuiesc să construiască împreună autostrăzi care să unească cele două teritorii. Guvernul de la Budapesta a anunțat recent acest plan care ar trebui concretizat până la finalul anului 2026.
Planul se va bucura de cooperarea României. Mai precis, infrastructura dorită va presupune o autostradă care va conecta Nyíregyháza (oraș aflat la granița cu România) de Satu Mare.
Ministrul maghiar al Construcțiilor și Transporturilor, János Lázár, a precizat că procesul de construcție a fost deja început. Prima secțiune din viitoarea autostradă va avea o lungime de douăzeci și opt de kilometri. Construirea va fi realizată în două etape între autostrada M3 și granița ungaro-română. Proiectul va necesita o investiție care se va ridica la aproximativ 175 miliarde de forinți.
Prima secțiune va fi urmată de o bucată de autostradă de 17,5 kilometri. Acesta va ajunge până la granița ungaro-română. Pentru această a doua secțiune va fi necesară o investiție de 150-160 miliarde de forinți.
Scopul acestui plan de infrastructură este facilitarea cooperării economice și sociale dintre România și Ungaria.
János Lázár: Ungaria va deveni o „țară punte”
Ministrul maghiar al Construcțiilor și Transporturilor, János Lázár, a oferit și lămuriri cu privire la retragerea investițiilor de acest tip în vara anului trecut. Acest lucru s-ar fi datorat unei relocări a resurselor statului maghiar către anumite „obiective strategice”.
În prezent, Ungaria își propune să devină o regiune de frontieră și o țară de legătură între Europa și culturile asiatice. Statul dorește să exploateze caracterul de graniță a țării și poziția sa geografică privilegiată, care conectează diferitele regiuni ale Bazinului Carpatic.
Lázár susține că cea mai importanță investiție de infrastructură a țării sale în ultimii ani a fost în autostrada Košice-Miskolc. În acest context, el și-a declarat interesul de a continua extinderea ei prin conectarea localității Nyíregyháza de Satu Mare, Arad sau alte regiuni.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat în România
Primarul UDMR al municipiului Satu Mare, Gábor Kereskényi a precizat la rândul să că România a finalizat deja studiile de fezabilitate, iar planul tehnic este în curs de pregătire.
Acestea corespund celor 14 km care leagă granița și șoseaua de centură Satu Mare. Oficialul a mai adăugat că a fost deja începută procedura de expropriere.