Marți seară a avut loc o schimbare importantă în regiunea separatistă Doneţk din Ucraina, după ce a fost oficializată o aşa-numită „ambasadă” la Moscova a republicii pro-ruse.
Astfel, „ministrul de externe” al republicii autoproclamate în estul Ucrainei, Natalia Nikanorova, a transmis cu această ocazie că situaţia de pe teren „s-a agravat drastic” în ultimele zile ale războiului.
Se unește cu Rusia?! Decizia serii din Ucraina
Mai mult, atunci când a fost întrebată despre intenţia regiunii sale de a se uni cu Rusia, aceasta a răspuns că Donețk nu se grăbește în această privință.
„Nu ne grăbim. Obiectivul principal este să eliberăm republica. Apoi va avea loc un referendum, la momentul potrivit, şi vom vedea care va fi voinţa poporului”, a transmis oficialul.
Mai mult, într-o astfel de situație, statutul „reprezentanţei diplomatice” a Doneţkului se va modifica, a explicat aceasta, în prezenţa „ambasadoarei” Olga Makeeva, transmite AFP.
Cei doi oficiali au discutat cu presa în curtea imobilului din centrul Moscovei unde va funcţiona „ambasada”, protejată de un dispozitiv de poliţie. Totuși, la evenimentul de la Moscova nu a asistat niciun oficial rus de rang înalt.
Situația vine după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut în luna februarie independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din bazinul Donbas din estul Ucrainei, înainte de a ordona invadarea Ucrainei în dimineața zilei de 24 februarie. Ofensiva rusă se concentrează în prezent în zona respectivă, dar nu reușesc să obțină controlul total.
Donețk nu își va crea propria flotă, zvonurile au fost dezmințite de Forțele Armate Ruse
Forțele Armate Ruse au dezmințit informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora autoproclamata republică populară Doneţk intenționează să își creeze propria flotă. Ministerul Apărării din Rusia susține că „informația nu corespunde cu realitatea”.
Mihail Mizinţev, șeful Centrului management operațional al Statului Major al Forțele Armate Ruse, a făcut sâmbătă o serie de precizări cu privire la informațiile distribuite de reprezentanții Ministerului ucrainean de Externe în mass-media.
Acesta a dezmințit zvonurile potrivit cărora autoproclamata republică populară Doneţk intenţionează să creeze propria flotă cu navele străine care se află în portul Mariupol.
”Făcând referire la declaraţiile reprezentanțiilor Ministerului ucrainean de Externe, mass-media occidentală difuzează intens informații false despre intenția autorităților autoproclamatei republici populare Doneţk de a crea, cu sprijinul deplin al Rusiei, o flotă națională din navele străine confiscate în portul Mariupol”, a spus Mizinţev, potrivit Interfax.ru.