Bărbatul care a depus luni jurământul în Rotunda Capitoliului – unde revoltații în urmă cu patru ani au încercat să blocheze transferul de putere către președintele Joe Biden – este mult mai puternic de data aceasta. El conduce o majoritate fidelă, aproape totală, într-un partid Republican care are o majoritate în ambele camere ale Congresului. Alegerile, pentru cabinetul lui, al consilierilor și al secretarilor de stat sunt definite de loialitatea față de el.  În plus, Trump 2.0 are o agendă detaliată pentru a aduce o schimbare majoră în modul în care este guvernată America și modul în care se comportă față de restul lumii, scrie Alexandru Grumaz pentru EVZ

Printre cele aproximativ 100 de ordine executive pe care a început deja să le semneze se numără declarații de urgență națională pe probleme precum imigrația și energia. Trump se oprește, deocamdată, să impună tarifele mult așteptate, în ciuda angajamentului său de campanie de a introduce o taxă universală asupra importurilor globale și rate mai mari în Canada, Mexic și China. Dar confirmarea lui Trump că va pune capăt acordului Green Deal  al lui Biden și că SUA se va retrage din Acordul de la Paris asupra climei este o lovitură pentru acțiunea climatică și pentru europeni.

Rezistă relația transatlantică sub binomul Trump-Ursula?

Reacția lui Ursula von der Leyen, la retragerea SUA din Acordul de la Paris,  a venit imediat odată cu discursul ei de la Davos: ”Europa va menține cursul și va continua să lucreze cu toate națiunile care doresc să protejeze natura și să oprească încălzirea globală.”

Cum traducem acest răspuns? De fapt răspunsul este că Europa are alte opțiuni față de America. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a prezentat marți 21 ianuarie, la Davos, o viziune optimistă a UE care învinge SUA în multe privințe esențiale și care este deschisă pentru afaceri economice cu țări precum Mexic și China, în timp ce Trump își propune un curs de coliziune cu acele națiuni. În ceea ce privește numeroasele probleme ale Europei – care variază de la războiul din ușa ei până la declinul industrial și o creștere a extremei drepte – von der Leyen a ales să nu se oprească asupra lor deși temele sunt extrem de actuale.

În schimb, politicianul german a încercat să inspire încredere în capacitatea blocului de a se schimba, prezentând planuri pentru reforme care urmează să fie publicate în februarie și care urmăresc să unifice piețele de capital fragmentate ale blocului, să reducă birocrația și să încurajeze/sponsorizeze companiile din industria de apărare a blocului european. La noi este mai simplu. Închidem centralele pe cărbune și le redeschidem în …Germania (50 de centrale electrice pe gaz-gaz pe care va scrie… extras din Marea Neagră sau mă rog…de la Pontus Euxinus!). În cel mai bun scenariu pe care îl văd, Ursula von der Leyen ar putea intra în cărțile de istorie în calitate de președinte al Comisiei Europene care a eliberat Europa de dependența ei militară de Statele Unite și a repornit motorul economic al continentului.

În cel mai rău caz, este începutul sfârșitului. În ultimii cinci ani, șeful puterii executive a UE a devenit un actor politic important, coordonând răspunsul blocului la coronavirus și la atacul total al Rusiei asupra Ucrainei. În special, când vine vorba de războiul din Ucraina, ea datorează o mare parte din succesul său cooperării strânse cu președintele SUA, Joe Biden și cu echipa sa. Parteneriatul a început cu câteva luni înainte ca tancurile rusești să atace Ucraina, când Biden a avertizat-o pe von der Leyen despre o posibilă invazie în timpul vizitei sale la Casa Albă în noiembrie 2021 și cei doi au început să se coordoneze pentru un pachet complex de sancțiuni și controale la export care ar fi fost gata de utilizare când a început invazia.

Asta este miza pe care Ursula și-a construit puterea. Apropierea Ursulei de Biden nu va fi de bun augur pentru administrația Trump, cel care au pus tarife pe oțel și aluminiu pentru Europa și care a amenințat  țările care nu și-au îndeplinit obiectivele de cheltuieli ale NATO. Trump a lăudat, în primul mandat, decizia Regatului Unit de a părăsi blocul și nu a fost niciodată atât de dornic să recunoască UE ca interlocutor așa că nu va mai mirați de ce a invita conservatori europeni la Inaugurare. Presiunile Washingtonului vor face ca Uniunea să-și sporească cheltuielile pentru apărare, să-și consolideze sectorul tehnologic și să-și clarifice poziția față de China, decizii dificile pentru care unele țări presează de ani de zile. Ne aflăm într-un moment de cotitură. Ce va decide Bruxellesul? Eu am început să mă uit cu atenție la gruparea condusă de Meloni. Va schimba ea Europa?[1] Nu știm dar totul are un început.

Ce a lăsat moștenire lui Trump președintele Biden?

Lumea pe care președintele Donald Trump a moștenit-o este mult mai puțin calmă, în multe privințe, decât cea pe care a moștenit-o acum opt ani de la Obama. Biden s-a angajat ferm să sprijine Ucraina, să apere Taiwanul militar, să-și îndeplinească angajamentele Statelor Unite în materie de schimbări climatice și să pună pe prim plan democrația în politica externă a SUA. El a subliniat beneficiile alianțelor și amenințările pe care China și alte puteri revizioniste le prezintă pentru ordinea globală.

Trump, pe de altă parte, pune la îndoială necesitatea de a continua să ajute Ucraina (atenție-în anumite condiții), refuză să se angajeze față de protecția Taiwanului (atenție-în anumite condiții), minimizează schimbările climatice și prioritizează promovarea democrației și a drepturilor omului. Adesea, el îi prezintă pe aliații americani ca pe cei care se îmbogățesc sub protecția SUA și subliniază inechitatea deficitelor comerciale, cu țări precum China sau Germania, mai mult decât orice risc sistemic pe care aceste țări le-ar prezenta.

În întreaga lume, o coaliție de agresori condusă de China și Rusia este hotărâtă să submineze conducerea Statelor Unite și sistemul internațional pe care l-a construit. Războiul pe scară largă al Rusiei în Ucraina, pe care Trump încercă să-l oprească, va marca în curând a treia aniversare. O competiție fără precedent cu China se desfășoară în domeniile politic, militar, economic și tehnologic. Conflictul este răspândit între Israel și reprezentanții Iranului, iar Iranul este mai aproape ca niciodată de obținerea unei arme nucleare. O criză umanitară din Sudan a strămutat mai mulți oameni decât războaiele din Ucraina și Gaza la un loc. Cam asta, pe scurt, este lumea actuală.

Va fi Trump un al doilea Ronald Reagan?

Președintele Donald Trump a susținut al doilea discurs inaugural. Acesta a fost mai puțin dramatic decât primul, dar nu este mai puțin important în conturarea unei viziuni despre cum ar putea arăta următorii patru ani. Cu patruzeci de ani în urmă, un alt republican proeminent care a câștigat realegerea a ținut un discurs inaugural de referință. Ronald Reagan, un pilon al mișcării conservatoare moderne, mișcare care a luat o forma în anii 1970, s-a bucurat de o victorie politică într-o dimineață, pe 21 ianuarie 1985, la Washington.

Ceremonia i-a permis să-și folosească timpul în lumina reflectoarelor pentru a afirma o viziune de dreapta distinctă a societății, care va continua să definească politica republicană până în prezent. Ca și în cazul lui Trump, Reagan a fost, de asemenea, forțat să organizeze evenimentul în interior, din cauza vremii neobișnuit de rece. Rămâne de văzut dacă Trump poate reproduce succesul lui Reagan la consolidarea unei ideologii de guvernare care să dureaze la putere mai mult decât timpul său. Dar discursul din 1985 oferă o foaie de parcurs importantă cu privire la modul în care liderii transformatori au folosit aceste discursuri ca parte a mijloacelor lor de a atinge aceste obiective. Ronald  Reagan a vorbit despre un scut antirachetă care va apăra America.

În 2019 Trump a emis un plan actualizat de apărare antirachetă, prima astfel de revizuire din 2010, care a subliniat utilizarea noilor tehnologii și sisteme spațiale pentru a proteja Washingtonul și aliații săi. Platforma sa militară 2024 solicită construirea unui scut de apărare antirachetă „Dom de fier”, o referire la sistemul de apărare antirachetă al Israelului. În același an 2019, a creat o a șasea ramură a Forțelor Armate ale SUA, Forța Spațială a SUA, pentru a combate amenințarea tot mai mare reprezentată de concurenții strategici în spațiu.

Trump a obținut creșteri mari ale bugetului de apărare al SUA în primul mandat, angajându-se că va reconstrui „armata epuizată”. Astfel  a semnat un buget de 700 de miliarde de dolari în anul fiscal 2018, cel mai mare din istorie la acea vreme, iar bugetul a continuat să crească sub administrația sa, depășind 740 de miliarde de dolari în anul fiscal 2021. În noul mandat fondurile militare vor crește din nou la probabil 5% din PIB.

Pentagonul în mandatul Trump 2.0

Întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, împreună cu controlul republican asupra Congresului, urmează să remodeleze politica de apărare a SUA. Pe agenda sunt războiul din Ucraina cu reduceri substațiile de ajutor militar, China a cărei competiție militară se consolidează, Israelul unde va crește ajutorul militar american. Dar de asemenea Trump și-a propus eliminare politica woke din Pentagon. Liderii militari sunt zguduiți de o listă de ofițeri superiori „woke”.

”Lista întocmită de American Accountability Foundation include 20 de ofițeri generali sau amirali superiori și un număr disproporționat de ofițeri de sex feminin. A avut un efect înfricoșător asupra discuțiilor adesea sincere ale Pentagonului, în timp ce liderii încearcă să descopere cum să abordeze potențialele concedieri și problemele de diversitate sub președintele ales Donald Trump. Cei de pe listă, în multe cazuri, par să fie vizați pentru comentariile publice pe care le-au făcut fie în interviuri, fie la evenimente despre diversitate și, în unele cazuri, pentru retweetarea postărilor care promovează diversitatea. Tom Jones, un fost consilier al senatorilor republicani care conduce fundația, a declarat vineri că cei de pe listă sunt susținători „destul de flagrant” ai politicilor de diversitate, echitate și incluziune sau DEI, pe care le-a numit problematice”.  Pasajul între ghilimele este preluat din comentariul Associated Press din 7 decembrie 2024.

Trump are probleme cu nominalizarea secretraului apărării.  Cutuma este că acei candidații pentru securitatea națională sunt de obicei confirmați în câteva zile de Congres, dacă nu în câteva ore, de la inaugurare. De exemplu, secretarul Apărării Lloyd Austin a fost confirmat la două zile după învestirea președintelui Joe Biden, iar primul secretar al Apărării al lui Trump în primul său mandat, Jim Mattis, a fost confirmat în ziua inaugurării. Hegseth, propunerea lui Trump pentru secretraul apărării, se confruntă cu mult mai multă incertitudine decât Austin sau Mattis, care au obținut un sprijin bipartizan pe scară largă.

Trump a promis investiții militare istorice, dar creșterea constantă pe termen lung rămâne incertă. În primul său mandat, Trump a luat măsuri rapide, propunând o suplimentare de apărare de 30 de miliarde de dolari, în timpul procesului bugetar pentru exercițiul financiar 2017, acum se vorbește, la Senat, despre 55 de miliarde în plus (este redactat și publicat un Memo al senatorului Roger Wicker, R-Miss. la începutul anului 2025- cel care a preluat președinție Comitetului pentru Servicii Armate din Senat).

Directiva momentului este că armata americană trebuie să elaboreze un plan de „sigilare a granițelor” conform unui ordin executiv semnat luni, 20 ianuarie 2025, de președintele Donald Trump. Conform ordinului de 665 de cuvinte, secretarul american al apărării are 10 zile pentru a „prezenta președintelui o revizuire a Planului de comandă unificată care îi atribuie Comandamentului de Nord al Statelor Unite (USNORTHCOM) misiunea de a sigila granițele”. Acest ordin a urmat unui ordin anterior care declara trecerea ilegală a frontierei drept o urgență națională. Trupele americane au acum sarcina de „a respinge formele de invazie, inclusiv migrația ilegală în masă, traficul de narcotice, contrabanda și traficul de persoane dar și alte activități criminale”, conform ordinului lui Trump. De asemenea Comandantul Gărzii de Coastă Adm. Linda Fagan a fost concediată, potrivit Fox Media.

Secretarul interimar al Securității Interne, Benjamine Huffman, a făcut un apelul, luni seară, 20 ianuarie 2025, invocând presupusul „eșec de a aborda amenințările la securitatea frontierei” a lui Fagan, conducere insuficientă în recrutare și reținere, management defectuos în achiziționarea de echipamente cheie, cum ar fi spărgătoare de gheață și elicoptere, concentrare excesivă pe diversitate, echitate și inițiative de incluziune și o „eroziune a încrederii” în privința gestionării greșite și a mușamalizării operațiunii Fouled Anchor, care a fost ancheta internă a Gărzii de Coastă în cazurile de agresiune sexuală la Academia Gărzii de Coastă.

Cine este responsabil de Garda de Coastă acum? Nu este clar, conform rapoartelor lui Fox. Pentagonul are un nou secretar interimar al apărării: Robert Salesse care a lucrat în guvernul federal mai bine de două decenii. Propria alegere a lui Trump, fostul colaborator Fox, Pete Hegseth, a fost aprobată luni de Comisia pentru serviciile armate a Senatului; data votului pentru nominalizarea înaintea plenului Senatului nu a fost stabilită. La câteva minute după ce a devenit comandant șef pentru a doua oară, Trump a promis că va trimite trupe la granița dintre SUA și Mexic, va reintegra membrii serviciului demiși pentru că au refuzat vaccinul COVID-19 și va recupera Canalul Panama. Proiectul 2025 al Fundației Heritage, care ar putea servi drept foaie de parcurs pentru unele dintre prioritățile administrației, solicită investiții sporite în aproape toate domeniile armatei. Trump s-a distanțat de Proiectul 2025 pe parcursul campaniei, dar planul oferă perspective asupra gândirii conservatoare privind programele și politicile din Pentagon.

Care va fi politica externă a SUA în mandatul lui Trump?

Vom face o scurtă explicare a unui termen care nu este utilizat în media românească: ”The Bolb”. Poate președintele Trump să se împotrivească Bolb-ului? Blob, un epitet pentru gândirea oficială a politicii externe a SUA, a fost inventat în 2016 de Benjamin J. Rhodes, care a fost consilier adjunct pentru securitate națională al președintelui Barack Obama. Este cu totul diferit de termenul de „statul profund” pe care Steve Bannon și conspiraționiștii lui îl folosesc. ”Statul profund” se referă la implicare în afacerile guvernamentale  a unui guvern paralel, nedemocratic sau extraconstituțional, cu cel ales în mod democratic.

De asemenea, este diferit de ceea ce președintele Dwight D. Eisenhower a caracterizat în 1960 drept „complexul militar-industrial”, care se referea la un interes material în război. The Blob este compus în principal din diplomați, oficiali guvernamentali, think-tank, academicieni, cercetători și jurnaliști; care, indiferent de afilierea politică și dezacordurile dintre ei, împărtășesc o viziune asupra lumii și un angajament față de primatul american în lume. Așa cum a fost în 2017, Trump a criticat dur politica externă a predecesorului său și a promis diferențe majore de priorități și stil. Susținătorii săi aplaudă revenirea la o atitudine „În primul rând America/America First”, una care pune accent pe duritate, caută beneficii concrete din orice angajamente străine și se concentrează pe încheierea de afaceri bilaterale. Detractorii săi se tem de o viziune ”înghesuită” asupra lumii, pe termen scurt, combinată cu o abordare neregulată, tranzacțională, a unui mediu internațional complicat.

Oricum ar fi, o mare parte din lume se pregătește acum pentru abateri politice semnificative. Cu siguranță, o a doua eră Trump promite schimbări masive după patru ani de administrație a președintelui Joe Biden. Noul președinte își va petrece cu siguranță primele săptămâni în funcție emițând ordine executive și alte directive menite să inverseze în mod vizibil politicile lui Biden. Donald Trump a spus clar în timpul campaniei sale prezidențiale că vrea să răstoarne politica externă a SUA. Sunt două întrebări pe care le pun: ”Va reuși Trump în politica externă?” și ”Îi va fi mai bine Americii cu noua politică?”

Răspunsul la prima este ușor: politica externă a lui Trump în al doilea mandat va fi probabil mai perturbatoare decât a fost primul său mandat. Când și-a preluat mandatul în 2017, s-a înconjurat fără să știe de oficiali de politică externă care i-au respins viziunea asupra lumii. Această așa-zisă ”axă a adulților” a căutat încă de la început să-i devieze și să-i redirecționeze impulsurile de politică externă. Au reușit o vreme. Dar, în cele din urmă, i-a dat deoparte, demonstrând astfel adevărul fundamental că președinții contează mai mult decât consilierii lor.

Trump vede acum alegerile de personal pe care le-a făcut în 2017 ca pe o greșeală pe care nu a mai repetat-o. Echipa sa de securitate națională este formată din indivizi care doresc să-și pună în aplicare agenda, mai degrabă decât să o frustreze (vezi contribuția lui Steve Witkoff mesagerul lui Trump pentru negocierile în Orientul Mijlociu). El a prețuit loialitatea, și poate chiar credința, peste calificări și expertiză. Așa că nu vă așteptați să citiți povești despre consilierii din al doilea mandat ai lui Trump care îi fură note de pe birou sau organizează tutoriale la Pentagon despre virtuțile ordinii internaționale liberale.

Cât privește a doua întrebare dacă Statele Unite vor fi mai bine după schimbările lui Trump este mai greu de răspuns, deoarece rămâne neclar ce va face el în funcție. S-ar putea să se miște rapid și furios pentru a pune în aplicare numeroasele sale propuneri de campanie, adesea contradictorii. Să renunțe la unele ideii și să urmărească un set mai disciplinat și strategic de schimbări de politică. O astfel de abordare ar putea produce succese reale, așa cum s-a întâmplat în timpul primului său mandat cu negocierea Acordurilor Avraam.

Dar chiar dacă Trump lasă deoparte propunerile sale perturbatoare, este puțin probabil să reușească să contracareze provocarea centrală a politicii externe a Americii: efortul Chinei de a rescrie regulile ordinii mondiale. De ce? Această provocare necesită întărirea legăturilor cu prietenii, partenerii și aliații. O va face Trump? Nu știm.  Trump a declarat marți 21 ianuarie 2025 că intenționează să creeze o nouă agenție federală numită External Revenue Service. Sarcina ei va fi să colecteze taxele. Trump nu a explicat de ce Statele Unite au nevoie de o nouă agenție federală pentru a colecta veniturile din taxe atunci când are deja una, Agenția pentru Protecția Vămii și a Frontierei.

Ce intenții are Trump în politica externă a SUA?

Gambiturile geopolitice ale lui Trump creează preocupări de o amploare diferită. Promisiunea lui de a ajunge la un acord în Ucraina ridică întrebări pentru Europa: Care sunt liniile roșii ale lui Trump (dacă există) cu privire la Putin și Ucraina?; Dacă Trump abandonează Ucraina, se termină aici sau va abandona și angajamentul SUA de securitate față de Europa?. Mai avem o problemă Taiwanul pentru care există incertitudine existențială.

Președintele Trump caută o ”afacere mare” cu Beijingul care să includă tranzacționarea suveranității insulei pentru ceva mai aproape de casă sau pur și simplu întoarce politica SUA la poziția ei anterioară, una de ambiguitate strategică (veritabilă) cu privire la ceea ce ar face SUA în cazul unei confruntări între China și Taiwan? Provocarea pentru lideri lumii este cum să descifreze intențiile lui Trump. S-ar putea ca Trump să planifice fundamental să mențină poziția actuală a Americii în relațiile internaționale și să folosească pur și simplu tactici neconvenționale pentru a obține un acces mai bun la piețe și alianțe mai puternice și mai echilibrate. În acest caz, concilierea, diplomația, vizitele și pașii pentru a se conforma solicitărilor sale pot fi un răspuns inteligent.

Dar dacă Trump are proiecte autentice privind Canada și Groenlanda și intenționează să abandoneze Taiwan și Ucraina ca parte a unui proiect măreț pentru o nouă ordine internațională, atunci partenerii și aliații americani ar trebui să adopte un răspuns strategic, mai dur și pe termen mai lung. Nu știm, încercăm tot felul de scenarii. Problema angajamentului SUA față de Europa… a stat la pândă, în umbră, de mai bine de câteva decenii. Aceasta înseamnă că noi europenii trebuie să facem investiții mai mari în apărare.

De asemenea, necesită găsirea de alternative la puterea și parteneriatul SUA. Pentru Europa, acest calcul devine din ce în ce mai important, mai ales în chestiunea Chinei. Aprofundarea legăturilor cu Beijingul ar putea fi un răspuns pragmatic la o Americă care este serioasă cu privire la abandon și revizionism. Avem în Europa leadershipul necesar?. Nu știu și nu cred că avem o soluție. Vor urma tulburări deosebite în relația transatlantică. Sper să nu am dreptate, dar după cum evoluează relațiile Washington-Bruxelles, mai ales luând în calcul discursurile liderilor europeni prezenți la Davos, totul se îndreaptă în direcția coliziunii. Cert, președinția lui Trump aduce o nouă față a problemei angajamentului SUA.

Dacă administrația lui Trump anunță o nouă ordine internațională, atunci îndeplinirea provocării va necesita mai mult decât vizite grăbite la Mar-a-Lago sau la Casa Albă. În timpul campaniei electorale Trump a arătat că rămâne imprevizibil și dispus să testeze granițele alianțelor americane în moduri total neașteptate. Acest lucru face ca înțelegerea intențiilor lui să fie atât de urgentă pentru liderii mondiali, cât și incredibil de dificilă.

Este binomul China-SUA pe un curs de coliziune?

Decuplarea economică a SUA de China a câștigat avânt de la prima administrație Trump (2017-2020) și a fost amplificată în continuare sub președintele Biden. În 2025, cu o nouă administrație compusă din numeroșii oamenii ai cabinetului, loiali președintelui Trump, este rezonabil să presupunem că viitoarea administrație va adopta o agendă agresivă. În paralel, noul Congres dominat de republicani va juca, de asemenea, un rol din ce în ce mai influent în extinderea unui program de noi legi menite să decupleze în continuare SUA de China.

Un precursor simbolic puternic al poziției pe care o va lua în următorii ani a fost adoptarea în Congres, la jumătatea lui noiembrie 2024, a unei legi care inversează decenii de consolidare a relațiilor comerciale ale SUA cu China. Aceasta a venit sub forma Legii privind restabilirea echității comerciale, care intenționează să suspende relațiile comerciale normale permanente ale SUA cu Beijingul. Acest statut a fost acordat Chinei în 2000, permițând recunoașterea de către SUA a aderării Chinei la Organizația Mondială a Comerțului și eliminarea acesteia din votul anual al Senatului privind menținerea statutului de ”Națiune cea mai favorizată”. Această lege propusă sprijină legislația însoțitoare numită ”Legea privind relațiile comerciale nepermanente și nici normale ”(Neither Permanent Nor Normal Trade Relations Act), inițiată în Senat în septembrie 2024 de senatorul Marco Rubio.

Rubio, un critic de lungă durată al Chinei, a devenit alegerea lui Trump pentru poziția de secretar de stat al SUA și probabil va fi cel care va remodela politica externă americană, împingând în mod agresiv împotriva ascensiunii economice, diplomatice și militare continue a Chinei. Rubio a fost confirmat de Senat. El a fost sancționat de Beijing, pentru prima dată, în 2020 pentru că a introdus măsuri împotriva înalților oficiali chinezi din cauza abuzurilor raportate la adresa drepturilor omului asupra minorităților etnice, în special a uigurilor musulmani din provincia Xinjiang.

El s-a confruntat cu o a doua sancțiune pentru că a susținut măsurile SUA împotriva oficialilor chinezi, ca răspuns la protestele pro-democrație din Hong Kong. Senatorul Rubio a pledat în mod deschis pentru o politică mai restrictivă față de China, descriind-o drept „cel mai mare și mai avansat adversar cu care s-a confruntat America vreodată”. Multe dintre pozițiile sale au câștigat tracțiune atât în ​​partidul republican, cât și în cel democrat, inclusiv apelul său pentru o politică industrială menită să depășească economia de stat a Chinei.

Având în vedere istoricul senatorului Rubio și opiniile altor membri cheie ai cabinetului, cum ar fi Mike Waltz în calitate de consilier pentru securitate națională și Elise Stefanik în calitate de ambasador la Națiunile Unite, toți aliniați cu consensul bipartizan în creștere care tratează Beijingul ca principalul rival al Americii, este clar că noua administrație intenționează să extindă substanțial măsurile care vizează separarea economică și politică semnificativă a SUA de China.

Mai puțin probabil ca abordarea tranzacțională a lui Trump să limiteze decuplarea de China. De fapt, cel mai mare obstacol pentru cabinetul Trump în urmărirea rivalității cu China ar putea fi însuși președintele, având în vedere tendința lui de a face schimbări surprinzătoare, de a încheia înțelegeri și de tranzacționalism. Președintele ales Trump are o înclinație pentru a-i admira pe liderii puternici, inclusiv pe președintele chinez Xi Jinping, pe care l-a flatat în numeroase ocazii și l-a numit „bunul său prieten” în timpul primului său mandat.

Astfel de declarații au subminat ocazional abordările subordonaților săi care au pledat pentru controale extinse la export și legi mai stricte legate de drepturile omului împotriva Chinei. În ciuda naturii controversate a relației lor, Trump și-a exprimat dorința de a îmbunătăți legăturile cu președintele Xi. El l-a invitat pe liderul chinez la inaugurarea sa, o mișcare care i-a surprins pe mulți având în vedere interacțiunile lor din trecut și relația tensionată dintre SUA și China.

Acest gest poate fi văzut ca un efort de a promova comunicarea deschisă cu liderii atât din națiunile aliate, cât și din cele rivale. În această etapă, ceea ce pare cel mai evident este poziția dură a lui Trump cu privire la politica comercială a Chinei, care include o dublă amenințare de a impune tarife de 60% importurilor din China și încă 10% în plus. Cu toate acestea, această poziție poate reprezenta, fie o strategie de negociere menită să convingă Beijingul să-și schimbe comportamentul, fie un semnal al intenției sale ferme de a se ”dezlega” de China. În general, președintele ales Trump s-a concentrat pe disputarea problemelor sectoriale privind comerțul, tehnologia și proprietatea intelectuală cu China, mai degrabă decât să urmărească o ideologie unică pentru relațiile internaționale, cum ar fi mantra „democrație vs. autocrație” a președintelui Biden.

Dintr-o perspectivă extremă, Trump poate chiar tolera o China în expansiune în Indo-Pacific și în alte părți ale lumii, atâta timp cât oferă SUA un avantaj financiar sau comercial. De exemplu, aceasta ar putea implica compensații monetare directe din Taiwan în schimbul sprijinului american de apărare. Cu alte cuvinte, orice merge atâta timp cât contribuie la „rezultatul final” dorit de Trump. În acest sens, ”elefantul tranzacțional din cameră” este relația strânsă a președintelui ales Trump cu Elon Musk. Multimiliardarul menține investiții considerabile în China, unde Tesla produce jumătate din vehiculele sale și obține o treime din veniturile sale globale. Relațiile continue ale lui Trump cu Musk, în ciuda dependenței tot mai mari a acestuia din urmă de China, ar putea să afirme perspectivele tranzacționale și să limiteze orice decuplare angro de China.

Povestea de mai sus îmi aduce în minte modelul generalului Stănculescu din decembrie 1989, model ce poate fi aplicat și în Europa. Întors la București în noaptea de 21-22 decembrie, Stanculescu s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat discret pe comandantul spitalului, un bun prieten de-al lui, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției.