Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat duminică că se dorește o accelerare a etapelor de vaccinare. Medicul a spus că practic după data de 15 ianuarie va începe a doua etapă cu persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale.

„Ne dorim accelerarea etapelor de vaccinare având în vedere că am început mai devreme decât estimam.

Estimam în decembrie o începere a campaniei de vaccinare după jumătatea lunii ianuarie, dar am început la sfârșit de lună decembrie. Astfel, vom începe mai repede și etapa a doua.

Practic după 15 ianuarie vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internați în centrele medico-sociale, rezidențiale. Vom continua cu persoanele care sunt cu insuficiență renală cronică, în stadiul de hemodializă”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Antena 3.

A fost definită lista bolilor cronice

Medicul a mai precizat că a fost definită lista bolilor cronice și urmează să fie făcută publică luni. Valeriu Gheorghiță a spus că această listă a fost făcută la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății și a fost preluată și de alte state UE.

Potrivit acestuia, bolile cronice cardiovasculare, diabetul zaharat, afecțiunile neurologice precum sindromul Down, obezitatea, afecțiunile cronice renale, pulmonare, imunodepresia, infecția cu HIV și SIDA, sunt o parte din bolile incluse pe listă.

„Dezvoltăm un sistem prin care persoanele după ce pleacă de la stația de hemodializă să fie transportate către centrele de vaccinare. Până pe 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tuturor persoanelor din etapa a doua de vaccinare. Vorbim aici de persoane cu vârstă peste 65 de ani, cu boli cronice.

Am definit deja lista bolilor cronice. Aceasta va fi făcută publică săptămâna viitoare, de luni. După consultări cu comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătății și Colegiul Medicilor vă spun că sunt categoriile de boli cronice recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, care au fost adaptate și preluate de celelalte țări din Uniunea Europeană”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin