Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, joi, că tariful pentru transportul public de călători nu va fi majorat.
Întrebată de jurnalişti, cu prilejul Comandamentului iarnă de la Municipalitate, dacă ar accepta o solicitare a STB de dublare a tarifului pentru călătoria în transportul public în comun, Firea a răspuns:
„Nu se pune problema să majorăm tariful pentru transportul public de călători. Am văzut şi eu ştirile. Domnul director (al STB – n.r.) spune că a făcut o explicaţie mai amplă în cadrul interviului pe care l-a acordat, că s-a scos din context această informaţie, care nu este reală, în sensul în care nu am discutat niciodată să luăm această măsură – dublare sau triplare a costului biletului pentru a circula cu autobuzul, tramvaiul sau cu troleibuzul ori abonamentul. (…) La nivel de contabilitate lucrurile stau aşa cum au fost descrise de către domnul director şi anume preţul real al unui bilet e, spre exemplu, de 6 lei şi se plăteşte 1,3 – 1,5”.
Multe categorii de persoane beneficiază de gratuități
Firea a amintit că sunt multe categorii care beneficiază de gratuităţi ori reduceri, potrivit Agerpres.
„Elevii nu plătesc nimic, pensionarii nu plătesc nimic, persoanele cu dizabilităţi, de asemenea, au gratuitate şi sunt şi alte categorii care beneficiază de gratuităţi ori reduceri, e adevărat, dar am văzut şi eu că de două zile se discută intens despre faptul că primarul general Firea acum, pe ultima sută de metri a primului mandat, dă o lovitură de graţie cetăţenilor din Bucureşti şi scumpeşte biletul de autobuz. Nu, nu e adevărat”, a adăugat Firea.