În ce condiții impune ANAF impozitul de 70%
Dan Manolescu a explicat că, în cazul în care autoritatea fiscală constată, în urma verificărilor și a documentelor prezentate de contribuabil, că nu este clară originea veniturilor, acestea sunt considerate surse neidentificate, iar ANAF aplică un procentaj majorat. În situațiile în care se reușește identificarea sursei, se aplică, de obicei, impozitul standard de 10%. Totuși, au fost cazuri în care s-a aplicat o cotă de 70% pentru veniturile a căror sursă nu a putut fi stabilită.
„Dacă ANAF vede că din toate verificările și din documentele puse la dispoziție de contribuabil nu se constată de unde vin acele venituri, le consideră ca fiind o sursă neidentificată și aplică acel procent majorat. Dacă identifică sursa, aplică, de cele mai multe ori, impozitul corespunzător sursei care, să spunem, e de 10% în mod general însă, am văzut situații în care au aplicat cota de 70% ca fiind pentru cazuri în care sursa nu a fost identificată”, a spus el.
Președintele CCF a afirmat că s-au demarat deja controale pentru sume relativ mici, realizate în urma unei analize de risc.
„Nu apar cum erau în trecut în anii anteriori doar la persoane care chiar au venituri mari. Am văzut situații de control, mai ales la nivel de județe, în care sumele identificate sau baza de la care s-a pornit inițial era de ordinul miilor, zeci de mii de euro. Adică nu vorbim de sute de milioane, adică persoane cu avere mare”, a explicat el.
Potrivit lui Dan Manolescu, atunci când au fost identificate discrepanțe sau sume, respectiv rulaje bancare care nu au putut fi justificate, s-au inițiat acțiuni de control. Aceste acțiuni au condus la constatarea unor diferențe care au generat impozite de plată corespunzătoare.
Cui i se aplică impozitarea cu 70% a veniturilor
Impozitarea cu 70% a veniturilor pentru care sursa nu a fost identificată se va aplica deciziilor de impunere emise începând cu 1 iulie 2024, în cadrul procedurilor de verificare a situațiilor fiscale personale, conform specialiștilor de la Deloitte.
Cu toate acestea, atât cuantumul cotei de impozitare, cât și implementarea ulterioară a reglementărilor legate de cota majorată de impozitare ridică numeroase semne de întrebare și probleme de constituționalitate.
Din punct de vedere juridic și social, creșterea impozitului până la o cotă de 70% poate fi interpretată ca având atât un scop de stimulare a conformării fiscale, cât și un obiectiv sancționator-preventiv, pe lângă scopul principal de a colecta venituri pentru bugetul de stat.
Această stimulare a conformării fiscale ar trebui să încurajeze fiecare contribuabil să își evalueze situația fiscală și să declare eventualele venituri care, ulterior, ar putea fi considerate de autorități ca având o sursă neidentificată, până la data de 1 iulie 2024. Astfel, contribuabilii ar putea evita aplicarea cotei de impozitare de 70%.
„Totuși, având în vedere modul de redactare a prevederilor legale, o analiză procedurală a textului de lege ar putea să conducă la concluzia că textul este neconstituțional. Din perspectiva aplicării în timp a legii, impozitarea cu noua cotă prin deciziile de impunere emise începând cu 1 iulie 2024 ar încălca principiul constituțional al neretroactivității, care prevede că legea (cu excepția celei penale, mai favorabile) nu poate să producă efecte pentru trecut”, au explicat specialiștii Deloitte.