AFI Europe, grupul care deţine mall-ul AFI Cotroceni, a semnat o scrisoare de intenţie neangajantă cu Plaza Centers pentru achiziţia pachetului majoritar de acţiuni al proiectului Casa Radio, situat în centrul Bucureştiului
Valoarea totală a ofertei pentru Casa Radio este de 60 de milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă. “După încheierea tranzacției, AFI Europe va deveni acţionarul majoritar al proiectului, cu o participaţie de 75%. Restul pachetului de 25% din acţiuni este deţinut de autorităţile române (15%) şi de investitori terţi (10%)”, se spune în comunicat. AFI Europe va derula operaţiunile necesare semnării unui pre-contract de vânzare-cumpărare. Contractul definitiv de vânzare-cumpărare pentru Casa Radio este supus îndeplinirii anumitor condiţii. „Casa Radio este un punct de reper în Bucureşti şi achiziţia proiectului este în concordanţă cu strategia noastră de expansiune. Având în vedere stadiul incipient al acestei achiziţii, vom oferi informaţii actualizate privind achiziţia şi planurile pentru acest proiect pe măsură ce procesul avansează”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe Romania.
Anul trecut, AFI Europe Romania a achiziţionat un teren de 4,3 hectare în proximitatea AFI Cotroceni, unde va dezvolta un proiect mixt de birouri, spaţii comerciale şi locuinţe. Alte proiecte majore ale companiei includ AFI Tech Park, un complex de birouri situat în centrul Bucureştiului, a cărui primă fază a fost deja finalizată, AFI City, primul proiect rezidenţial al companiei în România, în cartierul Bucureştii Noi din nordul Capitalei, şi AFI Braşov, un proiect mixt de birouri şi spaţii comerciale.
AFI Europe operează în România, Cehia, Polonia, Germania, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Letonia. Compania operează în România mallul AFI Cotroceni, iar în octombrie 2013 a inaugurat AFI Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 50 de milioane de euro. Adiacent, compania a dezvoltat parcul de business AFI Park, care oferă 70.000 metri pătraţi de spaţii de birouri, ocupate de companii multinaţionale din domeniu IT&C.
În prezent, AFI Europe România dezvoltă în centrul oraşului Braşov proiectul AFI Braşov, care include un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 45.000 de metri pătraţi şi două clădiri de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 25.000 de metri pătraţi. Pe segmentul de birouri, AFI România are în dezvoltare AFI TECH PARK, un parc de business de clasa A cu o suprafaţă închiriabilă de 56.000 de metri pătraţi, aflat în apropierea hotelului J.W. Marriott şi a Parlamentului României. Parcul de business va include două clădiri de birouri de înălţime redusă şi un turn de birouri.De asemenea, AFI Europe România va începe în viitorul apropiat dezvoltarea altor proiecte, cum ar fi parcul de retail care va fi construit pe un teren de 80.000 de metri pătraţi din Arad.