Publicaţia germană afirmă că actualul conducător al destinelor Formulei 1, englezul Bernie Ecclestone, a confirmat acordul cu ocazia Marelui Premiu al Italiei de la Monza desfăşurat duminică. Chestionat de mai mulţi ziarişti înaintea startului cursei de la Monza, Ecclestone nu a dorit să facă niciun comentariu.
Conform Auto Motor und Sport, citat de Agerpres, grupul american Liberty Media, cotat la Bursa din New York, va efectua marţi primele două vărsăminte din valoarea totală estimată la 8,5 miliarde dolari, către actualul acţionar majoritar al Formulei 1, fondul CVC Capital. Acesta deţine 35,5% din Delta Topco, holdingul financiar care încasează veniturile comerciale ale disciplinei regină a sporturilor mecanice. Veniturile acesteia sunt generate şi girate de Formula One Management (FOM), societate condusă de Bernie Ecclestone, care deţine 5% din drepturile comerciale ale Formulei 1, cu titlu personal, notează AFP.
Dacă vânzarea se va confirma, nu este clar ce se va întâmpla cu Ecclestone (85 ani), figura-cheie a Formulei 1, pe care a reuşit să o transforme într-o afacere planetară. "Voi face ceea ce am făcut mereu: eu voi fi cel care va decide rolul pe care îl voi juca", a declarat englezul, la Monza, unui ziarist de la Auto Motor und Sport.
CVC Capital Partners, care a investit în Formula 1 în anul 2006, a vândut deja o bună parte din acţiune sale, în 2012, către fondul american Wandell &Read (21%), fondului BlackRock şi fondului norvegian Norges. În acel an, valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la aproximativ 2 miliarde dolari.
Formula 1 este unul dintre cele mai mediatizate sporturi din lume, graţie celor 20 de Mari Premii care se desfăşoară între lunile martie şi noiembrie, pe întreaga planetă.
Începând din 2014, însă, acest sport se confruntă cu o criză fără precedent, în special din cauza unei accentuate lipse de interes sportiv şi a audienţei globale în scădere.
Posibila vânzare a Formulei 1 a mai fost fost evocată şi anul trecut, când presa a afirmat că proprietarul echipei de fotbal american Miami Dolphins şi statul Qatar, prin intermediul fondului său de investiţii QSI, ar fi intenţionat că cumpere cele 35,5 procente deţinute de CVC Capital, însă tranzacţia nu s-a efectuat.
Liberty Global şi un alt mare grup american, Discovery Communications, au tatonat de asemenea terenul în 2014, fără niciun rezultat, conform altor informaţii difuzate de mass-media la vremea respectivă. Numele grupului de televiziune prin satelit Sky a fost de asemenea menţionat.