Se vinde o companie cu tradiție din România! Cine ar putea fi cumpărătorul

romania harta

SURSA FOTO: Dreamstime

O companie importantă din România, cu o imensă tradiție, ar putea să fie cumpărată de un neamț după ce a intrat recent în insolvență. Acesta ar putea să o aducă la perioada ei de glorie.

O companie din Germania, cu reprezentanțe în Rusia, Ucraina și Belarus vrea să cumpere Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște, o companie aflată în prezent în insolvență. Informațiile au fost făcute publice recent și ar putea însemna relansarea acestuia.

Techcom GmbH vrea să cumpere Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște

Techcom GmbH, o companie germană înființată în anii ’90 și specializată în modernizarea tehnologică a facilităților din industria metalurgică, activă în special în spațiul ex-sovietic, ar fi interesată de preluarea activului funcțional de producție de oțeluri pentru construcții al Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, aflat în insolvență, au declarat, pentru Profit.ro, surse apropiate discuțiilor purtate între cele două părți.

În afara Germaniei, Techcom are în prezent birouri în Rusia, Ucraina și Belarus, precum și parteneriate cu firme de profil din Coreea de Sud, India, China și Statele Unite. Potrivit celor mai recente date disponibile, compania a avut vânzări de peste 23 milioane dolari în 2018.

În 2012-2013, Techcom GmbH a preluat producătorul metalurgic croat Adria Steel din Split și și-a asumat investiții de peste 8 milioane euro în dezvoltarea acestuia. Întreprinderea a intrat însă în faliment către finalul anului 2015, printre altele pentru că ar fi pierdut principala piață de export, cea din Algeria.

Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște, poveste veche de peste 40 de ani

Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște (fost Mechel Târgoviște) este o companie din industria siderurgică din România, deținută de firma Nikarom Invest din București. Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost privatizat în 2002, fiind preluat de firma Conares Trading, înregistrată în Elveția. Valoarea tranzacției a fost de circa 35 de milioane de dolari. Conares a devenit ulterior parte a grupului rus Mechel.În luna februarie 2013 Mechel a vândut toate proprietățile sale din România, inclusiv combinatul de la Târgoviște, contra sumei simbolice de 230 lei firmei Nikarom Invest din București iar Mechel Târgoviște a revenit la numele vechi de Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște.

În anul 2013, compania consuma circa 0,4 TWh de energie, aproape 1% din cât consumă România în total.

Încă din 1978, de la punerea sa în funcțiune, Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște a fost dotat cu tehnologie modernă destinată producției de oțeluri speciale aliate și înalt aliate necesare dezvoltării industriei naționale, civile și de apărare (de exemplu, cea mai mare parte a oțelurilor nucleare utilizate la construcția centralei nucleare de la Cernavodă au fost elaborate la Târgoviște)[4]. În cadrul combinatului a fost creată și secția Forjă de Blocuri și Bare (F.B.B.), care a fost utilată, printr-o infuzie de capital de peste 90 milioane de dolari la cotația anilor ’80, cu mașini de forjat radial de ultimă generație. În anul 2010, secția FBB deținea singurele utilaje din Europa de Sud-Est certificate de NATO.