Consiliul Concurenței anunță că MedLife dorește să preia grupul Meidici's. De aceea, instituția trebuie să analizeze tranzacția pentru a stabili compatibilități cu mediul concurențial normal. De asemenea, va emite și o decizie în termenele prevăzute de lege.
Med Life vrea să preia grupul Medici’s. Consiliul Concurenței analizează tranzacția
Consiliul Concurenței a trimis un comunicat de presă prin care anunță că analizează tranzacția prin care operatorul privat de sănătate, Med Life, preia grupul Medici’s.
„Med Life SA este un operator privat de sănătate, cu clinici în mai multe oraşe din România. Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Grupul Medici’s activează pe piaţa serviciilor medicale private de sănătate şi prestează servicii de asistenţă medicală generală şi specializată, precum şi servicii de imagistică. Compania operează o reţea de clinici şi laboratoare în judeţul Timiş”, se arată în comunicatul anterior menționat.
Prevederile Legii Concurenței arată că tranzacția trebuie mai întâi autorizată de această instituție. Consiliul Concurenței va evalua concentrarea economică pentru a stabili compatibilitățile cu mediul concurențial normal. De asemenea, se va emite și p decizie în termenele prevăzute de lege.
Consiliul Concurenței mai analizează preluarea și a altor companii
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care companiile Club King SRL, Cemarbet SRL, Saed Electronic SRL, Get’s Bet Online LTD, GTB Line Software SRL, Neosoft Tech Support SRL și Neosoft Limited sunt preluate, în comun, de Emma Gamma și Familia Ghețu prin intermediul HoldCo. HoldCo este un holding în curs de constituire.
Neosoft Tech Support SRL și GTB LineSoftware SRL activează în domeniul IT și furnizează suport operațional pentru societățile Club King SRL, Cemarbet SRL, Saed Electronic SRL, Get’s Bet Online LTD și Neosoft Limited, care operează în sectorul jocurilor de noroc/ pariurilor și al activităților de cazinou, în sistem fizic și online.
Emma Gamma Limited este o companie de tip holding înregistrată în Cipru, ce deține acțiuni în firme care furnizează activități de pariuri și jocuri de noroc.
În conformitate cu prevederile Legii concurenței nr. 21/1996, această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței. Ca urmare, autoritatea de concurență va evalua această operațiune în scopul stabilirii compatibilității cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Marcos Provit preia Polisano Pharma. Marcos Provit S.A., parte din grupul Evofarm, este prezentă pe piața comerțului cu amănuntul de produse farmaceutice și parafarmaceutice în magazine specializate, precum și pe piața comerțului cu ridicata.
Polisano Pharma S.R.L. comercializează produse farmaceutice şi parafarmaceutice în magazine specializate. Compania are 12 farmacii în județul Sibiu, 9 farmacii în municipiul Sibiu, două farmacii în orașul Cisnădie și o farmacie în comuna Racovița. Compania deţine și un magazin naturist în Sibiu.