Mai multe persoane din interiorul companiei au declarat joi, 8 septembrie, că autoritățile din Germania au ajuns la un acord de principiu cu operatorul feroviar Deutsche Bahn privind vânzarea diviziei de logistică DB Schenker.
Gigantul Deutsche Bahn își vinde divizia de logistică. Guvernul german a ajuns la un acord de principiu
Așadar, consiliul de supervizare al Deutsche Bahn va aproba vânzarea Schenker în scurt timp, poate chiar în cursul acestui an. Specialiștii bancari notează că valoarea DB Schenker variază între 12 şi 20 de miliarde de euro.
Totuși, calculele privind valoarea acestei divizii sunt influenţate de situaţia economiei globale şi impactul războiului din Ucraina şi al crizei energetice, scrie reuters.com
Băncile ar urma să fie invitate să se ocupe procedurile de vânzare în lunile următoare
Potrivit sursei menționate, în lunile următoare băncile ar urma să fie invitate să se ocupe procedurile de vânzare, o posibilă desemnare a băncii câştigătoare urmând să aibă loc în decembrie, înaintea pregătirilor de vânzare în 2023.
Printre opţiunile avute în vedere se numără atât vânzarea directă cât şi o ofertă publică iniţială, sursele precizând că nu există nicio presiune legată de timp astfel că este posibil ca vânzarea să aibă loc abia în 2024.
Vânzarea DB Schenker a devenit anul trecut un subiect de discuţie în coaliţia guvernamentală condusă de cancelarul Olaf Scholz. Partidul Liberal Democrat (FDP) şi verzii, partenerii social-democraţilor în coaliţia guvernamentală, sunt de acord ca grupul Deutsche Bahn să se concentreze pe transportul de pasageri şi marfă din Germania.
Amintim că DB Schenker este un furnizor global de servicii logistice şi de transport, cu peste 75.000 de angajaţi la nivel mondial, responsabil pentru mai mult e o treime din veniturile Deutsche Bahn.
În prima jumătate a acestui an, Schenker a realizat un profit operaţional de aproape 1,2 miliarde de euro. Totodată, DB Schenker deţine în România spaţii logistice la Bucureşti, Arad, Constanţa, Craiova, Giurgiu, Cluj-Napoca.
Germania se pregătește de iarnă
În altă ordine de idei, amintim că Germania pune la punct toate detaliile pentru iarna ce urmează, având în vedere îngrijorările care predomină referitoare la livrările de gaze din Rusia. Cancelarul german, Olaf Scholz, anunță că depozitele de gaze ale țării sunt pline în proporție de 85%.
În cadrul discursului său de miercuri, privind bugetul, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit și despre perioada iernii, dar și despre lucrurile pe care trebuie să le știe fiecare cetățean.
Mai exact, cancelarul german a promis populației că va face eforturi majore astfel încât să poată să reducă prețurile pentru importurile de energie, având în vedere că tensiunile cu Rusia continuă să se accentueze.