Consiliul Concurenței va analiza tranzacția de preluare a Telekom Mobile

Tranzacția prin care omul de afaceri Adrian Tomșa intenționează să preia Telekom Mobile a ajuns în atenția Consiliului Concurenței.

Instituția a anunțat că va analiza tranzacția prin care Gheorghe Adrian Tomșa dorește să achiziționeze Telekom Romania Mobile Communications SA, cu excepția unor active care vor fi preluate de Digi România SA.

„Conform prevederilor Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie analizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a transmis Consiliul Concurenței.

Gheorghe Adrian Tomșa controlează grupul Clever Media, care operează în România, având activități principale în difuzarea de programe de televiziune, telecomunicații prin rețele de comunicații electronice, cesionarea drepturilor de difuzare TV pentru competiții sportive, vânzarea drepturilor de retransmisie a propriilor canale către marii operatori de pe piață, precum și publicitate TV și online.

Telekom
SURSA FOTO: Dreamstime

Despre Digi România SA și Telekom Romania Mobile Communications SA

Digi Romania SA este un operator de telecomunicații român care furnizează o gamă largă de servicii de comunicații electronice, inclusiv retail și gros, telefonie mobilă și fixă, servicii de voce și date, conectivitate și servicii TV prin cablu sau satelit în România, Spania, Italia și Portugalia.

Telekom Romania Mobile Communications SA, parte din grupul Deutsche Telekom, se specializează în telecomunicații prin rețele fără fir (exclusiv prin satelit). Activele pe care Digi Romania SA intenționează să le preia includ spectrul, întreaga rețea radio cu turnuri și echipamente, precum și contractele cu clienții pre-plătiți.

Digi Romania, fondată de omul de afaceri Zoltan Teszari și listată la Bursa de Valori București, a anunțat recent că a încheiat un acord de principiu pentru achiziționarea unei participații de 99,9999994% din capitalul social al Telekom Romania Mobile Communications SA prin intermediul West Network Invest S.R.L., vehicul investițional deținut majoritar de Digi și minoritar de grupul Clever Media.

West Network Invest este deținută în proporție de 75% de Gheorghe Adrian Tomșa și în proporție de 25% de RCS RDS SA (Digi Communications N.V. este asociat indirect cu 23,39%, conform datelor de pe platforma Termene.ro). Compania, înființată acum 10 ani, nu a înregistrat niciodată venituri, raportând doar pierderi modeste și nu are angajați în prezent.