Când se vor indexa pensiile, potrivit lui Adrian Veștea

Când se vor indexa pensiile? Adrian Veștea a menționat că această decizie va fi luată în funcție de capacitatea economiei României de a susține astfel de măsuri.

Adrian Veștea a mai precizat că Guvernul va analiza situația lunar pentru a verifica dacă prognozele bugetare sunt realiste și dacă există posibilitatea de a implementa o majorare a pensiilor.

“Lucrul acesta trebuie evaluat la timpul potrivit. Trebuie văzut în ce măsură economia României suportă aceste lucruri. Cu siguranță, colegii noștri care, astăzi, sunt în sfera guvernamentală vor evalua fiecare lună care trece din acest an și în felul acesta vor vedea dacă prognozele care sunt făcute la începutul anului bugetar, pe fiecare trimestru în parte, sunt reale și, cu siguranță, în situația în care se va putea face o astfel de majorare, cu siguranță o vor face”, a explicat secretatul general interimar al PNL la B1 TV.

Adrian Veştea
Adrian Veștea; SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Guvernul va veni cu o soluție

Amintim că vineri, pe 24 ianuarie, Ştefan Radu Oprea, şeful Cancelariei prim-ministrului, a avut o întâlnire cu sindicalişti din diverse domenii pentru a discuta cerinţele acestora referitoare la salarii şi pensii. „Guvernul va veni cu o soluție”, a declarat el.

Delegaţia guvernamentală, condusă de Ştefan Radu Oprea, a avut discuţii cu reprezentanţi din mai multe sectoare, inclusiv apărare, ordine publică, sănătate, asistenţă socială, transport feroviar, silvicultură, minerit, siderurgie, aviaţie, administraţie publică şi asociaţii ale revoluţionarilor. Scopul principal al întâlnirii a fost identificarea unor soluţii pentru problemele ridicate, în special în domeniul salariilor şi pensiilor.

Oprea a transmis că Executivul, împreună cu premierul României, sunt deschişi la colaborare pentru rezolvarea acestor probleme, având ca prioritate protejarea puterii de cumpărare a cetăţenilor şi menţinerea stabilităţii economice.

În aceeaşi zi, la Palatul Victoria, Guvernul Ciolacu şi sindicatele au convenit să continue discuţiile între Ministerul Finanţelor şi conducerea companiilor de stat din sectoarele feroviar, silvic, energetic şi siderurgic. Scopul este clarificarea aplicării Ordonanţei de Urgenţă nr. 156/2024 în aceste domenii, având în vedere interpretările divergente ale legislaţiei.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii din domeniul apărării şi siguranţei naţionale, au fost analizate progresele înregistrate în implementarea soluţiilor discutate la întâlnirile anterioare cu premierul şi vicepremierul. Printre subiectele abordate s-au numărat plata orelor suplimentare efectuate în weekend sau în zilele de sărbători legale, precum şi corectarea pensiilor militare care au fost calculate incorect. Mai multe puteți citi aici.