Se vorbește despre desființarea proprietății private: Iar o să-i enervez pe unii

parlamentul european

Fosta membră a PLUS, Oana Bogdan, revine cu ideea care i-a adus în 2019 demisia forțată din partid. Concret aceasta vrea desființarea proprietății private, țintind aici tinerii, „al căror viitor a fost furat de generația părinților mei”, după cum scrie aceasta într-o postare pe pagina sa de socializare.

Oana Bogdan, fostă membră a PLUS și o apropiată a lui Dacian Cioloș continuă ideile care i-au adus practic demisia din partid în 2019. Atunci aceasta a fost obligată să-și dea demisia din PLUS în urma scandalului provocat de ideile ei despre desființarea proprietății private.

Într-o postare pe Facebook, fosta lideră a PLUS spune că, în opinia ei, românii suferă de o “traumă comunistă” prin faptul că sunt atașați ideii de proprietate.

„Iar o să-i enervez pe unii care nu văd decât comunism în fața ochilor atunci când citesc cuvântul “comun”, fără să înțeleagă că ei sau alți oameni, de care depinde bunăstarea lor, locuiesc prost. În România s-a construit și se construiește prost, și asta inclusiv pentru că foarte puțini români sunt educați sau informați cu privire la locuire. De aceea eu cred ca este rolul nostru, al arhitecților, să ne re-asumăm misiunea socială a arhitecturii și să participăm la discuția despre criza locuințelor din România”, a comentat pe Facebook Oana Bogdan, după cum transmite EVZ.

Se adresează în special tinerilor

Aceasta consideră că pentru români este mai important să fie proprietari decât să locuiască bine.

„Deocamdată, pentru români este mai important să fie proprietari decât să locuiască bine. Înțeleg de ce și de aceea mă adresez cu precădere tinerilor, care nu au nici trauma comunismului, dar nici acces la locuire de calitate. Tineri al căror viitor a fost furat de generația părinților mei și continuă să fie furat, sub ochii lor de data asta, de generația mea”, a scris fosta lideră a PLUS pe Facebook.

Oana Bogdan propune locuirea în blocuri moderne ca și chiriași, idee despre care arhitecta spune că este modelul european agreat. “Locuințele în care trăiesc majoritatea românilor sunt de o calitate extrem de proastă. Doar că ele nu vor putea fi transformate așa cum s-a întâmplat în Franța, pentru că sunt în proprietate privată”.

“Parlamentul European a adoptat la începutul anului 2021 raportul „Accesul la locuințe decente pentru toți”. Comisia Europeană se va asigura că dreptul de locuire de calitate este pus înaintea intereselor pieței”, a susținut pe FB Oana Bogdan.