Se vrea eliminarea impozitării cu 10% a concediului medical. PNL a depus un amendament

bani, pensii, neimpozitare pensii pensie

Bani/SURSA FOTO: Dreamstime

Partidul Național Liberal (PNL) a anunțat depunerea unui amendament pentru eliminarea impozitării cu 10 procente a concediilor medicale. Anunțul vine după ce Uniunea Salvați România (USR) a depus deja un proiect legislativ în acest sens.

PNL vrea eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale

Nicoleta Pauliuc, senator al Partidului Național Liberal (PNL), a declarat că partidul din care face parte va prezenta luni un amendament cu privire la eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale.

„Astăzi (luni – n.r.), în Parlament și comisiile de specialitate, Comisia de buget finanțe și Comisia de muncă, grupul Partidului Național Liberal depune un amendament pentru eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale”, afirmă Nicoleta Pauliuc.

Ea menționează că amendamentul nu se referă exclusiv la pacienții oncologici.

Nicoleta Pauliuc a subliniat că nu pot fi tolerate situațiile în care concediul medical al unui pacient oncologic este supus impozitării atunci când acesta se îmbolnăvește, urmează tratament și beneficiază de sprijinul acordat de stat pentru a continua lupta împotriva bolii și a obține victoria în fața diagnosticului.

„Nu putem accepta ca în momentul în care un pacient oncologic se îmbolnăvește, merge la tratament, concediul medical pe care statul i-l dă pentru susținerea ca el să meargă mai departe și să obțină victoria cu acest diagnostic, concediul medical să fie impozitat”, încheie Pauliuc.

USR a depus un proiect pentru eliminarea impozitului de 10%

Deputații USR Oana Ţoiu şi Cristian Seidler au propus o inițiativă legislativă care vizează eliminarea impozitului suplimentar de 10% aplicat asupra concediilor medicale.

Propunerea legislativă a fost prezentată după ce ei au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR această OUG.

Oana Ţoiu afirmă că cei care au implementat legea care taxează concediile medicale au minţit iniţial, declarând că nu aduc taxe noi. În plus, ea spune că ei au recurs la invocarea fraudei atunci când adevărul a ieşit la suprafață.

Ea adaugă că nimeni nu ar falsifica situații precum:

  • nașteri
  • sarcini cu risc
  • diagnostice de cancer

De asemenea, aceasta spune că dreptul la concediu medical fiind câștigat prin muncă și contribuții.

Legea a fost în vigoare doar o lună. Totuși, a condus deja la o scădere de 10% a veniturilor pentru numeroase categorii.

„Au minţit că nu vin cu taxe noi, apoi forţaţi de adevărul care a ieşit la suprafaţă au invocat frauda. Dar, nimeni nu falsifică o naştere, o sarcină cu risc, un diagnostic de cancer sau un diagnostic de cancer al copilului său pe care are dreptul să-l însoţească la tratament din zilele sale de concediu medical, pentru care a muncit şi contribuit.

Legea lor lacomă este în vigoare de o lună şi au scăzut cu 10%, deja, veniturile pentru 4.000 de mame, angajate, care tocmai au născut, 9.000 de femei însărcinate cu sarcini cu risc, 25.000 de părinţi. Soluţia la fraudă e oprirea ei prin măsuri luate cu Colegiul Medicilor, nu finanţarea ei din taxa pe boală de la cei care au contribuit, deja, ani de zile la fondul care să le asigure acest drept”, susţine Oana Ţoiu.

Bani/SURSA FOTO: Dreamstime

Contribuabilii cinstiți nu ar trebui să fie pedepsiți pentru că instituțiile statului nu sunt capabile să oprească frauda.

Cristian Seidler a subliniat că în anul 2024, PSD și PNL au alocat cea mai mare sumă din istorie pentru pensii speciale. În același timp au decis impozitarea concediilor medicale, considerând că aceste acțiuni vorbesc mai puternic decât orice cuvinte.

În comunicat se menționează că USR a propus o lege care permite antreprenoarelor însărcinate și celor cu meserii liberale să beneficieze de concedii medicale de risc maternal. Partidul va continua să militeze pentru drepturile acestor femei.