Noul Complex Energetic Valea Jiului ar putea deveni funcţional în cursul lunii septembrie, a anunțat ministrul Energiei. Sebastian Burduja a precizat faptul că mai trebuie parcurşi o serie de paşi, între care şi acordarea unui ajutor de stat ce va fi trebui aprobat de Comisia Europeană.
„Noi ne străduim ca în toamna aceasta, cât de curând, să avem o nouă soluţie prin noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului. Acolo, cei care lucrează actualmente în Complexul Energetic Hunedoara vor avea un loc de muncă şi vor putea să-şi desfăşoare, în continuare, activitatea. (…) Noi ne străduim să accelerăm o serie de paşi, unde am constatat întârzieri. Asta necesită, pe de o parte, o procedură de dare în plată de la Complexul Energetic Hunedoara către Complexul Energetic Valea Jiului, şi pe de altă parte, acordarea unei sume de bani de la bugetul de stat către noua companie, ceea ce înseamnă o procedură de ajutor de stat. Asta implică un dialog cu Comisia Europeană, o negociere, dar noi ne vom strădui ca în termenul cel mai scurt, deci la nivelul lunii septembrie sau până la 1 octombrie, această problemă să fie rezolvată”, a spus ministrul Energiei.
În ceea ce priveşte ritmul lucrărilor de la Termocentrala Mintia, cumpărată anul trecut de un investitor privat care a început o procedură de modernizare a instalaţiilor, ministrul a apreciat că aceasta ar putea să funcţioneze, din nou, peste aproximativ doi ani de zile.
„Ei se mişcă într-un ritm foarte bun, din tot ceea ce ştiu din teren. Investitorul deja a alocat o sumă importantă de bani. Lucrează cu o mare companie energetică şi principal furnizor de turbine. Acolo va fi o capacitate impresionantă de 1.700 de MW, putere instalată, şi cred că într-un an şi jumătate, doi ani de zile, vom putea să vedem producţie de energie electrică la Mintia, din nou”, a apreciat Sebastian Burduja.
Virgil Popescu: Noua centrală de la Mintia urmează să fie pusă în funcţiune în vara anului 2026
Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, anunțase la finalul lunii mai că Virgil Popescu: Noua centrală de la Mintia urmează să fie pusă în funcţiune în vara anului 2026.
,,Noua centrală de la Mintia urmează să fie pusă în funcţiune în vara anului 2026. Unitatea va funcţiona pe gaz natural şi va cuprinde două turbine cu gaz SGT5-9000HL, o turbină cu abur SST5-5000 şi trei generatoare SGen5-3000W de la SIEMENS.
Totodată, componentele centralei vor fi pregătite pentru trecerea către noile tehnologii de producere a energiei, bazate pe hidrogen”, anunțase ministrul.