Ministrul Sebastian Burduja a anunțat că stocurile de gaz sunt de aproape 100% în acest moment și, dacă iarna nu va fi prea geroasă, acestea vor fi de ajuns pentru a depăși anotimpul rece cu bine.
Sebastian Burduja e optimist
România stă mai bine decât oricând în privința securității energetice pentru iarna aceasta. Este declarația ministrului Energiei, Sebastian Burduja. El a spus că dacă va fi o iarnă normală, aceasta va putea fi trecută doar cu gaz românesc. Ministrul a subliniat că gradul de umplere al depozitelor este de aproape 100 %.
„Stăm bine, aș spune chiar că stăm mai bine decât oricând. Avem în primul rând o securitate a disponibilității de gaze naturale, un grad de umplere a depozitelor de aproape 100% în continuare. Până acum, în perioada aceasta mai rece s-a extras din supra plin, depozitele au fost până la 103% pline și acum am ajuns undeva la 99,5% din capacitate. Cu siguranță, prin această disponibilitate, vom putea să trecem de iarna aceasta, dacă este o iarnă normală, cu gaz românesc și doar cu gaz românesc, din ceea ce avem înmagazinat, plus producția proprie. O iarnă normală, conform meteorologilor, înseamnă o iarnă cu maxim două episoade de ger, de viscol, pe lună, un episod putând varia între trei-patru, până la șapte zile”, a spus, la RFI, ministrul Energiei.
Se menține schema de plafonare-compensare
Sebastian Burduja a spus că Guvernul și-a propus să mențină schema de plafonare-compensare. Aceasta a asigurat un preț redus la factura românilor de aproximativ 35 de lei la curent. De asta au beneficiat peste cinci milioane de gospodării. Burduja a a subliniat că această schemă de plafonare-compensare înseamnă încă un efort asupra bugetului de stat, dar mult mai mic decât acum un an. La anul, a spus ministrul, efortul va fi și mai mic, ar efortul trebuie făcut pentru a-i proteja pe români.
Întrebat cu ce va compensa, dacă nu va fi o iarnă normală, ministrul Energiei a explicat că sunt variante. Una dintre ele este gazul din Azerbaidjan. România are activă o opțiune de a cumpăra până la un miliard de normal metri cubi de gaze din Azerbaidjan. Această opțiune era activă și iarna trecută și n-a fost nevoie de ea.
Țara noastră poate apela la această soluție și iarna aceasta, până în primăvara anului 2024. Burduja a detaliat că ulterior avem posibilitatea de a prelungi această opțiune. Ministrul a mai menționat că avem posibilitatea de a importa gaz natural lichefiat. El a spus că în condițiile actuale de piață gazul lichefiat este mult mai scump decât gazul de conductă. Aceasta va fi o opțiune viabilă doar în contextul în care România a avea nevoie strictă de asta.