Sebastian Burduja vrea fotoliul de primar general

Sebastian Burduja vrea să candideze la Primăria Capitalei, chiar și susţinut doar de PNL. Și nu de toată Coaliţia. Invitat la podcastul „Pe Drept Cuvânt”, șeful PNL București își dorește ca bucureștenii să aibă parte de o schimbare adevărată.

Sebastian Burduja consideră că ar fi nedrept cu el însuși să stea pe margine. Asta, în condițiile în care observă cum orașul se degradează an de an. Este complet blocat și cu o problemă a drogurilor care scapă de sub control.

A adăugat că nu există părinte cu care să vorbească și care să nu-i spună că cea mai mare frică este legată de droguri. Și că violența cu oameni bătuți în centrul vechi este o realitate alarmantă. A subliniat că astfel de lucruri nu ar trebui să aibă loc într-un oraș civilizat. Burduja a declarat că atunci când și-a asumat președinția filialei PNL București, și-a asumat și această luptă. Indiferent dacă se va ajunge acolo sau dacă se va găsi o soluție mai bună, colegii săi vor lua cea mai bună decizie.

„Ar fi nedrept ca să eu să mă uit la mine în oglindă și să-mi spun că stau pe margine privind un oraș care se face praf an după an, complet blocat, cu un fenomen al drogurilor scăpat de sub control. Nu există părinte cu care am vorbim și care să nu-mi spună că cea mai mare frică sunt drogurile, cu violență cu oameni care sunt bătuți în centrul vechi. Lucrurile aste nu au voie să se întâmple într-un oraș civilizat. În momentul în care mi-am asumat președinția filialei PNL București, mi-am asumat și această bătălie, dacă se va ajunge acolo sau va fi o variantă mai bună, colegii mei vor lua cea mai bună decizie, sunt convins”, a declarat Sebastian Burduja, în cadrul podcastului.

Este sigur că va câștiga

Cât despre competitorii săi în lupta pentru poziția de primar al Capitalei, Ministrul Energiei susține că este optimist. Cercetările sociologice au arătat că doi din trei bucureșteni doresc o schimbare în orașul în care locuiesc. De altfel, a susținut că persoanele care au fost înainte la cârma Bucureștiului „nu prea au ce să mai arate”.

„Am spus că îi bat măr pe cei doi principali competitori! Sunt optimist, sunt încrezător în bucureșteni. Din toate discuțiile și cercetările sociologice care arată clar că 2/3 dintre bucureșteni vor o schimbare și avantajul meu este că pot să arăt ce am făcut în fiecare poziție publică în care am fost, rapoarte de activitate publice cu subiect și predicat , am conștiința împăcată că am lăsat ceva în urmă. Cei care au mai fost primari la București, din păcate nu prea au ce să mai arate, pentru că altfel nu am fi aici cu orașul în haos și atunci în comparația asta cred că ar merita să încercăm și altceva”, a mai precizat șeful PNL București.

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, afirmă că pentru el un lucru e clar, şi anume că bucureștenii nu mai au timp de jocuri politice şi nici nu pot rămâne fără transport public, apă caldă şi căldură. Burduja a subliniat că pentru a produce o schimbare, este necesar să se lucreze în echipă, având un proiect solid. El îi critică pe colegii de arenă publică care au alte preocupări şi au intrat în campanie.

Burduja spune că unii atacă, alţii fac show, alţii s-au transformat în sociologi. Liberalul spune că aceștia din urmă vorbesc despre “polarizare”, desenează axe politice şi recunosc cu seninătate că prezintă public doar părţile din sondaje care îi avantajează.