Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că România va propune soluții pentru deblocarea celei de-a treia tranșe din PNRR. Potrivit lui, există două opțiuni posibile.
România va propune soluții pentru deblocarea plății celei de-a treia tranșe din PNRR
Sebastian Burduja a afirmat că, în raport cu suma reținută de Comisia Europeană, care se ridică la aproximativ 200 și ceva de milioane, aproape 300 de milioane de euro, statul român își poate asuma astfel de cheltuieli și poate relua aceste selecții.
”Oamenii au fost selectați, ei sunt legal numiți pe mandate de patru ani. Dacă sunt pur și simplu dați afară, sigur că ei se vor îndrepta în instanță și riscăm să plătim despăgubiri sau prejudicii de milioane de lei. Sigur că în raport cu suma reținută de Comisia Europeană, care înseamnă undeva la 200 și ceva de milioane, spre 300 de milioane de euro, statul român își poate asuma astfel de cheltuieli, să reia aceste selecții”, a declarat el pentru RFI.
Potrivit ministrului Energiei, există două soluții după suspendarea parțială a PNRR: fie se va ajunge la o înțelegere amiabilă cu fiecare membru al acestor consilii, fie se va căuta o soluție la nivelul Guvernului, sub forma unui proiect de ordonanță de urgență sau a unui memorandum de Guvern, care să justifice aceste operațiuni.
De asemenea, el a menționat că ambele opțiuni sunt posibile, subliniind că nu exclude posibilitatea de a ajunge la o înțelegere amiabilă cu cei care recunosc că jalonul nu a fost respectat, iar pentru cei care nu înțeleg, va exista un cadru legal prin care să se constate încetarea de drept a mandatelor, fără a se plăti daune interese.
De ce nu s-au rezolvat problemele legale de jalonul PNRR
Întrebat de ce nu a rezolvat până acum problemele legate de jalonul PNRR, Sebastian Burduja a explicat că abia acum a primit concluzia finală din partea Comisiei Europene. El a menționat că au avut luni de zile de negocieri cu Comisia, în care au încercat să explice legislația românească și să armonizeze interpretarea lor cu cea a Comisiei.
Ministrul a subliniat că au fost trimise și discutate peste 3.000 de pagini referitoare la fiecare companie și la fiecare membru al Consiliului de Administrație în parte. De asemenea, a menționat că până în prezent nu au avut o evaluare clară din partea Comisiei Europene și că au 30 de zile pentru a încerca să-i convingă de argumentele pe care le vor prezenta în cadrul discuțiilor.
”Pentru că abia acum a venit concluzia finală, dacă vreți sau setul final de concluzii din partea Comisiei Europene. Noi am avut luni de zile negocieri cu Comisia, încercând să-i explicăm legislația românească, încercând să armonizăm interpretarea noastră a jalonului respectiv cu interpretarea Comisiei, au fost peste 3.000 de pagini trimise la Comisie și discutate pe fiecare companie în parte, pe fiecare membru al Consiliului de Administrație în parte. Sunt discuții extrem de complexe. Până acum, nu am avut clar o evaluare finală din partea CE. Avem 30 de zile să încercăm să îi convingem de argumentele noastre, pe care cu siguranță le vom aduce la masa discuțiilor”, a spus Burduja.
Amintim că Bruxelles-ul a suspendat parțial plățile din PNRR. Decizia a venit în urma numirilor netransparente ale unor directori în companii de stat din sectoarele Transporturilor și Energiei.