Sebastian Burduja: Energia eoliană este cea mai importantă resursă

El a subliniat că vântul puternic asigură o producție totală de peste 7.200 MW, un nivel semnificativ, chiar dacă consumul este relativ ridicat pentru o zi de weekend, depășind 8.000 MW.

”Una dintre atribuţiile unui ministru este, în viziunea mea, să informeze publicul şi să explice lucrurile. Energia e un domeniu tehnic, dar avem nevoie de ea în fiecare clipă. De aceea, voi continua să explic cu fiecare ocazie cum funcţionează lucrurile, având conştiinţa că există în ţara noastră o majoritate care iubeşte adevărul şi îşi doreşte o viaţă mai bună”, scrie Burduja pe Facebook.

Ministrul Energiei a subliniat că, în prezent, energia eoliană reprezintă din nou principala resursă din mixul energetic, contribuind cu aproape 27% și o capacitate de 2.000 MW.

Referindu-se la afirmații făcute în trecut, el a amintit ironic de un candidat la cea mai înaltă funcție în stat, care, în timpul campaniei, a declarat că „eolienele nu produc curent,” deși, spune ministrul, acesta beneficia de finanțări ilegale și un aparat de propagandă amplu. Ministrul a adăugat că, datorită vântului, producția totală a ajuns la peste 7.200 MW, un nivel semnificativ, în ciuda unui consum ridicat pentru o zi de weekend, de peste 8.000 MW, diferența fiind acoperită din importuri.

Producția de energie hidro este redusă

Ministrul Energiei a menționat că producția de energie hidro este redusă, ajungând la doar 1.146 MW, din cauza anului 2024 extrem de secetos, care a dus la debite insuficiente în râurile ce alimentează hidrocentralele.

”Avem un grad de umplere în lacurile de acumulare foarte bun pentru această perioadă: 57,4%. Deci rezerve de energie pentru următoarele luni, până încep ploile şi se topesc zăpezile. Faptul ca produc eoliene ne permite să conservăm alte surse de energie, ceea ce este înţelept şi prudent”, precizează Burduja. ”Mai mult, avem şi energie din baterii – 10MW. Relativ puţin, deocamdată, dar proiectele în

Sebastian Burduja a explicat că, în mare parte datorită finanțării asigurate de Ministerul Energiei din fonduri nerambursabile, România ar putea ajunge la o capacitate de 1.000 MW în energie eoliană până în 2027.

Producția de energie eoliană va crește semnificativ în următorii ani

Ministrul a precizat că producția de energie eoliană va crește semnificativ în următorii ani datorită atragerii unor finanțări record prin PNRR și Fondul pentru Modernizare. Prin PNRR au fost semnate contracte pentru 300 MW, dintre care 30 MW au fost deja puși în funcțiune în 2024, la Romcim, în Medgidia. În cadrul Fondului pentru Modernizare, aproape 1.000 MW sunt planificați pentru producție și autoconsum, apelul fiind închis și proiectele în curs de evaluare. De asemenea, în urma contractelor pentru diferență, au fost semnate acorduri pentru 1.100 MW.

”Totul e să aibă şi România vânt în pânze, azi şi pe viitor, la propriu şi la figurat. Să o ţinem pe drumul corect al democraţiei, dezvoltării şi adevărului. Doar aşa vom atinge independenţa energetică, despre care unii doar vorbesc, în timp ce ne cer să importăm gaz rusesc. Noi facem ceea ce trebuie pentru România la ministerul energiei. Dar viitorul depinde de fiecare român: ce vom alege?”, mai spune ministrul.

Sebastian Burduja a oferit explicații legate de importurile de energie, subliniind că acestea sunt necesare pentru a conserva rezerva de apă pentru următoarele două luni, o decizie care este, probabil, mai economică decât creșterea producției pe bază de cărbune.

Ministrul a subliniat că România a pierdut 7.000 MW din capacitățile de producție în bandă între 2009 și 2022, ceea ce face ca apelarea la importuri să fie frecventă. Totuși, el estimează că situația se va schimba începând cu 2026, odată cu punerea în funcțiune a cel puțin 1.500-2.000 MW suplimentari în bandă, provenind din proiecte precum cele de la Iernut, Mintia, Năvodari, Răstolița și câteva CET-uri noi. Astfel, România ar putea deveni un exportator net de energie pentru cea mai mare parte a timpului.