Ghidurile solicitantului pentru 2 apeluri din Fondul pentru Modernizare, finalizate
Potrivit lui Sebastian Burduja, apelurile urmează să fie lansate pe data de 25 aprilie.
„Deja ştiţi deviza noastră la Ministerul Energiei: investiţii, investiţii, investiţii. Astăzi, super-echipa noastră a finalizat ghidurile solicitantului pentru două apeluri noi-nouţe din Fondul pentru Modernizare: producţie şi autoconsum de energie verde (solar, eolian, hidro). Buget total: 400 milioane euro pentru producţie şi 415 milioane euro pentru autoconsum. Apelurile se vor lansa pe 25 aprilie, ora 09:00 şi se închid pe 23 iulie, ora 17:00”, a scris el pe Facebook.
Sebastian Burduja a subliniat că se estimează finanțarea a 1.700-2.000 MW în capacități noi de producție, împreună cu o sumă similară pentru autoconsum (cu cel puțin 70% din energia produsă destinată consumului local).
„Sunt proiecte care se vor finaliza în următorii doi ani de zile. Bonus: 10 puncte în plus în evaluare pentru proiectele care prevăd instalarea de capacităţi de stocare.
Pentru că aceasta este principala nevoie a sistemului energetic naţional românesc. Ce înseamnă asta? Energie verde şi un aer mai curat pentru români. Pentru că asta merită copiii noştri. Preţuri mai mici la facturile românilor şi ale companiilor româneşti.
Calitatea vieţii va creşte şi la fel şi competitivitatea firmelor noastre. Investiţii în valoare totală de peste 2 miliarde de euro, granturi plus contribuţiile beneficiarilor. Locuri de muncă, salarii mai bune, dezvoltare. Ţinem tempoul şi aşteptăm aplicaţiile. Aşa se ridică o ţară”, a afirmat acesta.
Primul apel se axează pe producerea de energie
Ministerul Energiei a transmis într-un comunicat că a lansat primul apel de proiecte din cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, având ca scop sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile destinate autoconsumului.
Acest apel de proiecte este un proces competitiv bazat pe procedura de ofertare concurențială, evaluat pe baza a două criterii de selecție. Proiectele pot fi depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021, în intervalul 25 aprilie 2024, ora 09:00 – 23 iulie 2024, ora 17:00.
Activitățile finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte includ:
- Construcția de noi capacități de producere a energiei electrice din surse eoliene;
- Realizarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare (sub 5 MW);
- Implementarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare (peste 5 MW);
- Dezvoltarea de noi capacități de producere a energiei electrice din surse hidro.
- Bugetul total estimat pentru acest apel este de 415.000.000 de euro, reprezentând sume nerambursabile din Fondul pentru Modernizare.
Al doilea vizează achiziționarea de instalații și echipamente noi
Cel de-al doilea apel se concentrează pe sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru proiecte derulate de societăți și regii autonome. Acest apel este, de asemenea, competitiv.
Se bazează pe procedura de ofertare concurențială. Are la bază două criterii de selecție similare. Proiectele pot fi depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021, în intervalul 25 aprilie 2024, ora 09:00 – 23 iulie 2024, ora 17:00.
Activitățile finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte includ:
- Achiziționarea de instalații și echipamente noi pentru construirea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, precum eoliană, solară sau hidro;
- Realizarea construcțiilor necesare pentru proiectele de producție a energiei electrice din surse regenerabile, inclusiv cele eoliene, solare sau hidro.
- Bugetul total estimat pentru acest apel este de 400 milioane euro, reprezentând sume nerambursabile din Fondul pentru Modernizare.