Sebastian Burduja: Fuziunea ELCEN-Termoenergetica ar rezolva criza sistemului de termoficare din Capitală

Sebastian Burduja

SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, își dorește să rezolve rapid criza sistemului de termoficare din Capitală. Din punctul lui de vedere, fuziunea ELCEN-Termoenergetica ar fi o soluție, printre altele.

Fuziunea ELCEN-Termoenergetica, soluția crizei sistemului de termoficare din Capitală

Fuziunea ELCEN-Termoenergetica, soluția crizei sistemului de termoficare din Capitală?

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, este conștient că sistemul de termoficare din Capitală se află din nou în fața unei crize majore, o situație ce afectează direct confortul și viața de zi cu zi a bucureștenilor. Este conștient că Bucureștiul are nevoie de soluții urgente și de o viziune clară pentru a depăși aceste probleme recurente.

De aceea, au fost prezentate la nivelul Ministerului Energiei mai multe soluții, precum: fuziunea ELCEN-Termoenergetica, proces care a fost aprobat de Executiv și de Primăria Municipiului București. Ministerul Dezvoltării a promovat deja schimbările legislative necesare. Conform spuselor sale, lucrurile sunt în desfășurare, iar fuziunea ELCEN-Termoenergetica ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul anului 2025.

Ministerul Energiei are mai multe soluții pentru bucureșteni

A doua soluție este modernizarea CET-urilor, pentru care se încearcă obținerea finanțării necesare din Fondul pentru Modernizare, cu scopul de a asigura un aer mai curat în București și facturi la întreținere mai mici.

A treia soluție este modernizarea rețelei, pentru care au fost alocați aproape jumătate de miliard de euro, tot din Fondul pentru Modernizare.

A patra soluție este energia geotermală, pentru care a fost demarat studiul de fezabilitate în parteneriat cu SUA.

„Este clar că sistemul de termoficare al Capitalei trebuie modernizat și gestionat mult mai eficient, iar rezultatele vor veni numai printr-o muncă în echipă. Ministerul Energiei este pe deplin deschis să colaboreze strâns cu Primăria Capitalei și cu toate instituțiile implicate pentru a contribui la rezolvarea problemelor din sistemul de termoficare bucureștean.

Am toată convingerea că împreună putem să transformăm acest sistem într-un exemplu la nivel național și european, așa cum s-a întâmplat deja la Oradea, unde costul gigacaloriei este aproape de trei ori mai mic decât în București. Înainte, împreună”, a scris, miercuri, oficialul român pe Facebook.

Avarie majoră în București. Jumătate din locuitori nu au apă caldă

Postarea sa a fost făcută la o zi de la marea avarie din București, când peste 4.000 de blocuri s-au confruntat cu o întrerupere a serviciului de termoficare.

Compania Electrocentrale București (ELCEN) a informat că una dintre cele două centrale de vară a fost închisă din cauza unei avarii. Astfel, CET Progresu, centrala responsabilă cu furnizarea apei calde în perioada estivală, nu a mai fost operațională. Această defecțiune a afectat rețeaua de termoficare, lăsând jumătate dintre locuitorii Capitalei fără apă caldă.