Candidatului PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, susține că în timpul mandatului primarului general Nicușor Dan, datoria primăriei a crescut cu jumătate de miliard de lei. Burduja a declarat că Nicușor Dan a făcut afirmații false atunci când a sugerat că a reușit să scoată instituția din faliment.
Sebastian Burduja a subliniat că Nicușor Dan minte și a prezentat datele oficiale de la Ministerul Finanțelor. Candidatul PNL la Primăria Capitalei spune că veniturile Primăriei Generale au crescut semnificativ pe durata mandatului lui Nicușor Dan.
În 2020, veniturile au fost de 3,7 miliarde de lei. În 2022 și 2023 au fost de 6,4 miliarde de lei, aproape dublându-se. Astfel, el a concluzionat că primăria a avut cu aproape 3 miliarde de lei mai mulți bani în timpul mandatului lui Nicușor Dan.
Sebastian Burduja, detalii despre banii încasați de Primăria București
„Prima întrebare este aceasta: de ce minte Nicuşor? (…) Haideţi să începem cu partea de venituri, cu ce a încasat Primăria Generală pe mandatul lui Nicuşor Dan în ultimii ani. (…)
Dacă în 2020, veniturile – ce a încasat primăria – sunt 3,7 miliarde lei, observăm o creştere în special în 2022 şi în 2023, când avem 6,4 miliarde lei venituri proprii şi în total peste 7 miliarde de lei.
Asta înseamnă o creştere de aproape de la simplu la dublu. Deci, Nicuşor pe mandatul lui a avut mult mai mulţi bani în primărie cu aproape 3 miliarde lei în plus”, a afirmat Burduja, într-o conferinţă de presă organizată în faţa Primăriei Capitalei.
Sebastian Burduja a adăugat că în timpul mandatului lui Nicușor Dan, datoria pe termen lung a Primăriei a crescut.
El a respins afirmațiile edilului despre scoaterea primăriei din faliment. Liberalul a arătat că, de fapt, datoria pe termen lung a crescut semnificativ.
Datoriile acumulate de Nicușor Dan
Astfel, în 2020, primăria avea datorii pe termen scurt de 3,6 miliarde lei. Datoriile pe termen lung de 3,2 miliarde lei totalizau 6,8 miliarde lei. În 2023, datoria pe termen scurt a scăzut la 2,2 miliarde lei. Datoria pe termen lung a crescut, însă, de la 3,2 la 5 miliarde lei. Ea totaliza 7,3 miliarde lei.
Astfel, el a concluzionat că, în 2023, după trei ani și jumătate de mandat al lui Nicușor Dan, datoria a crescut cu jumătate de miliard de lei față de 2020.
Sebastian Burduja a subliniat că, în ciuda afirmațiilor lui Nicușor Dan despre scoaterea primăriei din faliment, datoriile au crescut. Implicit, și dobânzile plătite către bănci și creditori s-au majorat.
„De fapt, e doar un exerciţiu prost de inginerie financiară în care s-a rostogolit datoria, din datorie pe termen scurt în datorie pe termen lung. Mai mult, datoria totală a crescut cu jumătate de miliard de lei, deci a şi rostogolit, s-a şi îndatorat în plus. Care este costul?
Dincolo de minciuna în sine, vedem cum au crescut dobânzile, pentru că, împrumutându-se într-o perioadă în care au crescut dobânzile şi împrumutându-se mai mult, dacă în 2020, când primăria era în faliment, 155 milioane lei plăţi în dobânzi, iată anul trecut 242 de milioane de lei dobânzi. Deci, plătim mult mai mult băncilor şi celor care creditează Primăria”, a adăugat Burduja.
Companiile municipale, datorii mari în 2023
Liberalul a subliniat că, în ceea ce privește companiile municipale, acestea au înregistrat datorii mai mari în 2023 comparativ cu 2020. Conform acestuia, mai există o problemă în Primăria Generală. El a spus că se emit facturi, dar nu sunt înregistrate.
El a mai evidențiat că situația absorbției de fonduri europene în Primăria Capitalei este un „dezastru”.
Sebastian Burduja a menționat că le-a adresat lui Nicușor Dan și celorlalți candidați o invitație la dezbatere, însă Nicușor Dan a refuzat.