Vineri, pe 6 octombrie, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că stocurile de gaz au ajuns la 99%, angajamentele faţă de Uniunea Europeană fiind astfel îndeplinite.
Stocurile de gaz ale României au ajuns la 99%
Vineri, pe 6 octombrie, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că stocurile de gaz au ajuns la 99%, angajamentele faţă de Uniunea Europeană fiind astfel îndeplinite.
Acesta spune că în condiţii normale, vom trece cu bine peste iarnă, doar cu gaz românesc.
”Stăm bine cu pregătirile pentru iarnă. Stocurile de gaz sunt aproape 99% (!) Ne-am atins toate angajamentele asumate în faţa Comisiei Europene şi, în condiţiile unei ierni normale, vom trece cu bine peste sezonul rece doar cu gaz românesc”, a afirmat oficialul.
Sebastian Burduja a precizat, de asemenea, că vom putea ajuta și Republica Moldova.
”Stăm şi la dispoziţia fraţilor noştri de peste Prut. Independenţă şi securitate pentru o Românie puternică”, a spus ministrul.
România va produce energie eoliană în Marea Neagră
Tot vineri, Sebastian Burduja a semnat transmiterea în avizare interministerială a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore.
Oficialul a transmis printr-un comunicat de presă că „în perioada 17 iulie – 1 septembrie 2023, proiectul de lege a fost supus consultării publice, iar pe data de 28 august 2023 a fost organizată o dezbatere publică. Punctele de vedere şi observaţiile transmise Ministerului Energiei de către instituţii publice, mediul privat şi societatea civilă au fost luate în calcul pentru elaborarea formei consolidate.”
Sursa citată mai menționează că „adoptarea unei legi care să reglementeze cadrul juridic necesar pentru exploatarea energiei eoliene offshore în Marea Neagră face parte dintre angajamentele asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, fiind o măsură vitală pentru atingerea dezideratului decarbonării sectorului energetic româneşti”.
Datele transmise de reprezentanții ministerului, care citează un raport al Băncii Mondiale, arată că „potenţialul de energie eoliană offshore al României este de 76 GW”.
„În actuala variantă a proiectului de lege, cel târziu la finalul lunii iunie 2025, Guvernul va aproba prin hotărâre perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră care pot fi concesionate, ţinând cont de restricţiile impuse de protejarea mediului înconjurător, pe baza unui studiu care va fi demarat de Ministerul Energiei”, se mai arată în comunicat.
Potrivit Ministerului Energiei, în acelaşi termen, Guvernul va aproba prin hotărâre:
- aspectele procedurale privind concesiunea perimetrelor eoliene offshore;
- cuantumul redevenţelor;
- schema de ajutor de stat prin care vor fi sprijinite investiţiile în energia eoliană offshore.