Sebastian Burduja, ultima zi la Washington
Sebastian Burduja a spus joi, pe 8 februarie, că se străduiesc să atragă investiții americane în sectorul energetic românesc.
Potrivit ministrului Energiei, au urmat noi întrevederi de importanță majoră la Capitoliu, cu trei senatori:
- Todd Young (Indiana), Comisia pentru finanțe și Comisia pentru relații internaționale;
- Steve Daines (Montana), Comisia pentru energie și resurse naturale și Comisia pentru finanțe;
- Joe Manchin (West Virginia), Președintele Comisiei pentru energie și resurse naturale.
Există o susținere totală pentru programul nuclear civil românesc, inclusiv pentru proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni. Acest proiect poate fi accelerat și ar putea reprezenta una dintre primele realizări de acest fel din întreaga lume, a adăugat Sebastian Burduja.
Între timp, a adăugat el, în țară, prin Ministerul Energiei, s-au lansat noi apeluri de finanțare din fonduri europene (PNRR): 278 de milioane de euro pentru producția de baterii și panouri fotovoltaice, respectiv pentru achiziția de capacități de stocare. Se așteaptă aplicațiile. Oficialul a precizat că toate detaliile sunt în primul comentariu.
„A fost o onoare să reprezint România în ultimele zile în fața partenerilor noștri de la Washington. Împreună lucrăm la energia viitorului. Următoarele zile sunt la fel de pline.
Am onoarea de a fi invitat într-un loc drag mie, Harvard University. Ca de obicei, vă țin la curent cu noutățile. Continuăm. Înainte, împreună!”, a conchis Sebastian Burduja pe Facebook.
SUA susține proiectele energetice ale României
Miercuri, pe rețelele de socializare, ministrul Energiei a comunicat că România este respectată în Statele Unite. Acolo, energia este considerată o prioritate. Potrivit oficialului, colaborările în proiecte comune aduc prosperitate, locuri de muncă. De asemenea, asigură o energie sigură și competitivă.
Sebastian Burduja a menționat că omologul său american, Jennifer Granholm, Secretarul Energiei al SUA, i-a transmis un mesaj foarte clar. America consideră România un pilon de stabilitate și dezvoltare crucial pentru întreaga regiune.
Conform ministrului Energiei, sprijinul oferit de Statele Unite se concretizează prin accelerarea programului nuclear civil din România. În cadrul proiectului pentru unitățile 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, două companii de prestigiu din Statele Unite, Fluor și Sargent & Lundy, sunt implicate activ.
De asemenea, la Doicești, se continuă proiectul pentru reactorii modulare de dimensiuni mici, cu încrederea totală în implicarea Departamentului pentru Energie (DOE). Mai multe puteți afla aici.