Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, marţi, la ieşirea din sediul DNA Ploieşti, că a fost pus sub control judiciar de procurori, împotriva sa fiind începută urmărirea penală sub acuzaţia că ar fi sprijinit grupul infracţional din care face parte şi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.
Marţi, procurorii DNA au făcut 14 percheziţii, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE. Iulian Herţanu a fost adus, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiat.
Răspunzând unei întrebări, Ghiţă a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului.
Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.
Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiţă a răspuns: ”Îl cunosc pe om (Iulian Herţanu -n.r.) şi probabil că procurorii vor să se convingă de natura relaţiilor mele cu dânsul".