Deputatul social-democrat Sebastian Ghiţă consideră că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) prin care a fost declarată ca neconstituţională legea privind identificarea utilizatorilor de cartele prepay reprezintă "o greşeală uriaşă" ce periclitează siguranţa cetăţenilor României.
"Decizia CCR este o greşeală uriaşă faţă de interesele Romaniei. Este vorba despre siguranţa copiilor noştri. Este vorba de puterea României de a acţiona în faţa ameninţărilor externe de orice fel şi a reţelelor de crimă organizată. Este vorba de micşorarea capabilităţilor serviciilor de informaţii ale României şi instituţiilor de aplicare a legii de a şi exercita atribuţiile inclusiv în relaţiile cu partenerii externi", a spus Sebastian Ghiţă, citat de Agerpres.
Deputatul PSD susţine că ar trebui reluată dezbaterea despre modul în care pot fi protejaţi cel mai bine cetăţenii români şi găsite noi soluţii la această problemă. "Dezbaterea ar trebui să fie despre întărirea capacităţilor statului român şi protejarea cetăţenilor săi. Nu despre slăbirea instituţiilor fundamentale prin discuţii despre acoperiţi. Cred că Parlamentul trebuie să găsească rapid soluţii pentru a menţine România în rândul ţărilor sigure şi predictibile din punct de vedere legislativ", a afirmat social-democratul.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că Legea referitoare la identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay este neconstituţională, după ce a admis sesizarea Avocatului Poporului.
"CCR, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că legea pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională în ansamblul ei. Curtea a constatat că dispoziţiile legii criticate nu au caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet, nu reglementează garanţii suficiente care să permită asigurarea unei protecţii eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date", susţine CCR.
Mai multe detalii aici: Identificarea utilizatorilor de cartele prepay este neconstituţională