Sebastian Ghiţă a anunţat că demisionează din PSD. El a declarat la B1 TV că a avut o discuţie, de dimineaţă, cu premierul şi Victor Ponta i-a cerut demisia. Sebastian Ghiţă a mărturisit că nu mai vrea să aibă de-a face cu PSD, câtă vreme la conducerea partidului sunt penali.
"Nu conţinutul declaraţiilor a deranjat, ci faptul că am făcut un salt înainte", a spus Sebastian Ghiţă. "N-am vrut să fiu eu cel de care se agaţă unii care au probleme", a subliniat el.
"Ieri mi-am asumat un risc atunci când am dat acest mesaj!", a spus Ghiţă, care şi-a exprimat convingerea că într-un partid n-ar trebui să nu îţi poţi spune părerea.
În şedinţa de ieri a social-democraţilor, Sebastian Ghiţă l-a atacat pe Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, spunând că acesta trebuie să se retragă din partid. "Într-un fel, tinerii au dreptate: cât timp Ion Iliescu se aşază la fiecare şedinţă lângă preşedintele PSD, avem o problemă. Nu una personală, una de percepţie. Că noi, cei tineri din PSD, suntem la fel că Ion Iliescu şi generaţia sa. Ion Iliescu are venerabila vârstă de 84 de ani. Victor Ponta are 42 de ani. Cred că e momentul că Ion Iliescu să se retragă. Nu mai poate fi un simbol al PSD", a spus el.