Fostul parlamentar Sebastian Ghiţă a fost eliberat vineri din arestul din Serbia, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de euro. Nu are însă voie să părăsească Belgradul.
După ce avocatul apărării a plătit cauţiunea la Banca Naţională a Serbiei, judecătorul a dispus revocarea măsurii arestului şi eliberarea lui Sebastian Ghiţă, scrie Mediafax.
Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne într-o reşedinţă temporară pe teritoriul oraşului Belgrad şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.
Autorităţile române au „toate argumentele legale” pentru a solicita extrădarea lui Sebastian Ghiţă din Serbia, a afirmat, în luna aprilie, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Întrebată cât va dura până Sebastian Ghiţă va fi adus în ţară, Carmen Dan a spus că totul depinde de procedurile legale din Serbia, în România procedura de extrădare, care se derulează prin Ministerul Justiţiei, durând aproximativ 40 de zile.
Ministrul Afacerilor Interne a adăugat că, cel mai probabil, Sebastian Ghiţă a ajuns deja în faţa judecătorilor sârbi.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut de poliţişti la Belgrad, în cursul nopţii de joi spre vineri.
Sebastian Ghiţă a fost prins după aproape patru luni de la dispariţie, timp în care instanţele din România au emis două mandate de arestare în lipsă pe numele lui.
Capital.ro a arătat, în luna aprilie, că „Autorităţile sârbe au avut toate informaţiile în aşa fel încât să îl poată reţine. Procedurile de extrădare sunt specifice, în acest moment statul sârb, prin poliţie, derulează proceduri specifice în sensul că vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false. După finalizarea acestor proceduri, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiţiei. În momentul în care va fi finalizată procedura de extrădare, poliţia română se va deplasa în Serbia şi se va ocupa de activităţile specifice de însoţire, de aducere în România. În acest moment, el este sub autoritatea poliţiei sârbe”, a declarat Carmen Dan. Poliţia Română a făcut publică şi o fotografie cu Sebastian Ghiţă, din care reiese că acesta a încercat să îşi schimbe înfăţişarea, fotografia surprinzându-l pe fostul parlamentar cu barbă.