Sebastian Ghiţă a explicat la România TV că Laura Codruţa Kovesi continuă să dezinformeze prin declarațiile sale. Fostul deputat a adus iar în discuție faptul că fostul procuror-şef a participat la un eveniment privat organizat în propria lui cramă, precum şi faptul că o parte din banii pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa au fost daţi chiar de el. Totodată, acesta a spus că magistrații au recunoscut acuzațiile pe care i le-a adus fostei șefe a DNA sunt adevărate.

Mă îndoiesc că în weekend sunt audieri, e evident că în subsol la mine acasă, în cramă nu era vreo instituţie. A zis că doar în cadru instituţional s-a văzut cu mine. Dacă la oameni în casă e instituţie, ne dăm seama că nu punem preţ pe vorbele ei. Era un eveniment privat la mine acasă, departe de existenţa unei instituţii acolo, în acel decor„, a precizat Ghiţă.

De asemenea, fostul deputat spune că magistrații au recunoscut practic faptul că acuzațiile pe care i le-a adus fostei șefe a DNA sunt adevărate.

Azi, procurorii au deschis urmărirea penală pentru ea, pentru că au constatat că ce am spus e adevărat. A început urmărirea penală, nu e vorba de fabulaţie, e într-o situaţie gravă şi, aşa cum ne-a obişnuit să se comporte, probabil că fugind din ţară sau dând declaraţii mincinoase, crede că scapă„, a declarat Ghiţă.

Fostul deputat a mai spus că procurorii investighează şi cazul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa, aşa-numita opraţiune Jakarta. Ghiţă a explicat că o parte din suma necesară pentru aducerea în România a omului de afaceri a fost plătită de el.

Povestea a costat 200.0000 de euro. În comunicat, MAI susţine că plata a fost de 80.000 de euro (…) E simplu, minimul orelor zburate pâna în Jakarta e de 17 ore. Atât e drumul. Când înmulţiţi 17 ore cu 5.000 euro, descoperiţi că suma pe care MAI a plătit-o nu era de ajuns, avionul trebuia să se şi întoarcă. Nu MAI au minţit, au fost induşi în eroare, Kovesi a cerut celor de la Ţiriac Air să transmită o factură ministerului şi o factură către acea firmă din Ploieşti. În pofida minciunilor lui Kovesi, procurorii au aflat azi că Kovesi a coordonat această acţiune, au spus colegii ei, n-are cum să mintă, a semnat documente. E evident că acea sumă de bani plătiţi la cererea lui Kovesi a fost pentru acea cursă de aducere a lui Popa. Nu se trezeşte un cetăţean să plătească avioane pentru acţiunea lui Kovesi. Nu ştiu de ce minte„, a sublinat Sebastian Ghiţă.

 

Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost audiată vineri la Secţia privind infarcţiunile în justiţie în urma plângerii depuse de Sebastian Ghiţă, ea având calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Kovesi a fost întâmpinată de un grup de susţinători care scandau: „Codruţa, nu uita, noi suntem de partea ta!” şi „PSD, ciuma roşie!”. La ieşirea de la audieri, Kovesi a declarat că a cerut recuzarea procurorului de caz şi a procurorului şef de secţie şi că nu a comis niciodată fapte penale. Ea a negat că ar fi discutat cu Sebastian Ghiţă şi a susţinut că a participat doar la evenimente organizate în cadru instituţional.

Joi seară, Sebastian Ghiţă a confirmat că a fost audiat în cazul plângerii depuse împotriva fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi şi că a prezentat procurorilor toate probele pe care le deţine, inclusiv fotografia făcută acesteia la el în cramă. El precizat că va face publice fotografiile şi înregistrările video în care apare Kovesi după ce ancheta în acest caz se va finaliza. De asemenea, a spus că a indicat procurorilor 10 martori în sprijinul acuzaţiilor sale şi că le-a prezentat acestora şi nişte mailuri.