Premierul Emil Boc a prezentat preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire în funcţia de ministru al Muncii a lui Sebastian Lăzăroiu, anunţă Biroul de presă al Guvernului.
Sebastian Lăzăroiu a fost consilier prezidenţial. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, în 28 aprilie, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial al acestuia, raporturile de muncă ale acestuia cu Administraţia Prezidenţială încetând de la 1 mai, prin acordul părţilor. Lăzăroiu preciza, atunci, că doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale.
Postul de ministru al muncii a devenit vacant după ce ministrul Ioan Botiş şi-a prezentat demisia în data de 21 aprilie după ce ANI a declanşat verificările în legătură cu un posibil conflict de interese, în contextul în care soţia sa a lucrat la un proiect finanţat de Guvern şi din bani europeni. Perioada de interimat de 45 de zile la conducerea Ministerului Muncii a fost asigurată de premierul Emil Boc.
UPDATE: Preşedintele Băsescu a semnat decretul de numire
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat vineri, 03 iunie, Decretul pentru numirea domnului Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale, anunţă Administraţia Prezidenţială.