Seceta a lovit România. Specialiștii avertizează: Trebuie să ne pregătim! Temperatura o să crească

Sursa: Dreamstime

Temperaturile extreme din țara noastră au dus la o secetă extrem de severă. Expertul în fenomene meteo extreme Bogdan Antonescu a spus la ce să ne așteptăm în perioada următoare. Potrivit acestuia, România s-ar afla la un pas de o adevărată catastrofă naturală.

Expertul în fenomene meteo extreme Bogdan Antonescu a vorbit despre seceta cu care se confruntă toată România. Expertul spune că putem să avem perioade în care avem precipitații excedentare, perioade cu secetă prelungită sau  perioade cu valuri de căldură.

„Cauzele, sunt combinate, dacă vreți, pe de o parte, lucruri care țin de variabilitate naturală, de ce se întâmplă în mod normal în atmosferă. Și atunci putem să avem perioade în care avem precipitații excedentare, perioade cu secetă prelungită sau perioade cu valuri de căldură.

Care este cauza secetei din România?

Exact ce avem acum. Iar lucrurile astea se pot întâmpla în mod natural în atmosferă, asta pentru că circulația la scară mare este de asemenea natură încât nu avem precipitații într-o anumită regiune, iar în alte regiuni avem mult prea multe precipitații, de exemplu.

Dar peste ceea ce înseamnă o variabilitate naturală acum trebuie să adăugăm contribuția noastră, faptul că, datorită emisiilor gazelor cu efect de seră, am crescut temperatura medie globală și atunci perturbăm tot ceea ce înseamnă echilibru în sistemul climatic. Și rezultatul este ce vedem acum, o combinație de variabilitate naturală plus schimbări climatice.

E greu de spus acum dacă strict evenimentul de care vorbim, seceta din România, îl putem atribui schimbărilor climatice.

Dar știm, din contextul general, că schimbările climatice înseamnă mai multe valuri de căldură cu temperaturi mai ridicate și că înseamnă precipitații mai puține în numite regiuni în cum ar fi bazinul Mării Mediterane.

Ce înseamnă „o cupolă de foc”?

Cupola de foc înseamnă practic o regiune cu presiune ridicată. Înseamnă că nu avem mișcări pe verticală care înseamnă aer ridicat de la sol care condensează și formează norii. În cazul unei zone cu presiune ridicată, practic, nu avem niciun fel de nori, suprafața este expusă direct radiației solare.

Mișcările care apar de la suprafață și care încearcă să echilibreze cumva temperaturile în atmosferă sunt suprimate și atunci practic avem o zonă în care avem stabilitate și în care avem suprafață iradiată solar în continuu de-a lungul zilei.

Căldura se acumulează în acea regiune și atâta timp cât avem zona aceasta de presiune ridicată avem asociată cu ea un val de căldură sau putem să avem de asemenea și un transport de masă de aer dinspre Sahara, de exemplu, și atunci avem un val de căldură, această cupolă de căldură.

Nu avem de-a face cu un fenomen nou

Nu e un fenomen nou, dar este un fenomen care este asociat cu valurile de căldură și de aici toate celelalte fenomene, incendii de vegetație sau perioade cu secetă prelungită.

Cel mai puternic semnal de alarmă este legat de valurile de căldură, pentru că este destul de greu să ne apărăm, să reducem impactul valurilor de căldură, pentru că e un lucru destul de complicat, trebuie să educăm în populația să știe ce să facă omul de pe stradă atunci când e un val de căldură.

Deci cumva trebuie să ne pregătim că ceea ce vedem acum este cumva noul normal. Asta în cazul în care putem să păstrăm temperatura medie globală undeva sub 1, 5 grade Celsius față de perioada preindustrială 1.850-1.900, dar e clar că în viitor temperatura o să crească.

Fenomenele meteo sunt legate de temperaturile extreme

Deci fenomenele la care ne așteptăm în această vară, din punctul meu de vedere, sunt mai mult legate de aceste temperaturi extreme.

Evident că vom avea și fenomene extreme de genul furtunilor cu grindină de mari dimensiuni, furtunilor care produc vânt intens.

Practic, anul acesta, din datele pe care le avem la nivelul Europei, este un an record în ceea ce privește raportările de fenomene extreme”, a explicat Bogdan Antonescu, expert fenomene meteo extreme, la Antena 3.