Condițiile meteorologice din prima parte a acestui an au fost favorabile pentru culturile însămânțate în toamnă. Astfel, în cazul cerealelor, în anumite zone s-au obținut chiar recolte record. „Anul acesta a fost bun. Producțiile de grâu și rapiță au fost cu 15-20% mai mari față de anul trecut“, observă Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). De aceeași părere este și Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), care și explică care sunt detaliile care fac diferența în cultura cerealelor: „În medie, agricultorii au obținut producții de grâu de 6-7 tone la hectar, dar cele mai mari recolte le-au obținut fermierii care au investit în tehnologie și au adunat 8 tone la hectar“. Dacă grâul și rapița au avut toate condițiile de a crește repede și bine, nu același lucru se poate spune despre culturile însămânțate în primăvară. Din cauza secetei din iunie, culturile de porumb sau floarea-soarelui par a avea mult de suferit. „Ploile au lipsit din toate etapele de evoluție a porumbului. Astfel, micii producători vor fi afectați și vor obține rezultate dezastruoase de circa 3-4 tone la hectar“, susține Cioroianu.
Chiar săptămâna trecută, Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, declara că este afectată de secetă o suprafaţă de circa 300.000 de hectare și că guvernul va acorda despăgubiri pentru fermieri. Cu toate acestea, experiența anului trecut nu este deloc încurajatoare. Astfel, dacă valoarea estimată ințială pentru despăgubiri s-a ridicat în 2015 la 400-500 de milioane de lei, s-au alocat 300 de milioane de lei și în final s-a plătit doar jumătate din sumă.
Iluzia sistemului de irigații
Singura soluție pentru evitarea pagubelor create de secetă ar fi utilizarea unor sisteme de irigații. În România există o infrastructură pentru irigare ce se întinde pe 1,42 de milioane de hectare, însă, potrivit datelor transmise de Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), doar jumătate din instalații funcționează. Mai mult, chiar și unii fermiei refuză să folosească rețeaua existentă. Aceasta este învechită, lucru care face utilizarea ei foarte costisitoare. Conștienți de această realitate, guvernanții au adoptat o lege prin care era alocată suma de un miliard de euro pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații până în 2020. Anul acesta trebuiau investiți 145 milioane euro, urmând ca în următorii patru ani fondurile alocate să crească anual cu circa 17%. Cu toate că părea o soluție interesantă, ministrul Agriculturii susține acum că legea adoptată anul trecut de Parlament nu va produce efecte. Acesta este de părere că, din lipsă de resurse financiare, Ministerul Finanțelor nu va mai aloca, de anul viitor, banii necesari. „În afară de fondurile pe care le-am prevăzut în bugetul pe acest an, în anii viitori nu vom avea niciun fel de ban, pentru că, la momentul adoptării Legii 269, Ministerul Finanțelor nu și-a dat avizul pentru a avea acel miliard. Miliardul este pe hârtie, cu excepția sumei prevăzute pentru acest an“, a explicat Irimescu.
Însă nici suma alocată pentru acest an nu a fost cheltuită. Ministrul Agriculturii susține că cele 145 de milioane de euro alocate pentru refacerea sistemului de irigaţii nu au fost utilizate pentru că ar fi durat mult timp să construiască o strategie care să corespundă normelor de mediu. În schimb, ar fi pus la punct în această perioadă un Plan Național pentru Irigaţii.