Lipsa prevenției autorităților, o problemă semnalată de Titi Aur
Titi Aur a declarat că una dintre principalele probleme în gestionarea condițiilor de iarnă este lipsa prevenției din partea autorităților. El a criticat faptul că nu se iau măsuri adecvate pentru a opri zăpada de pe șosele.
El a dat ca exemplu în acest sens traseul Râmnicu Sărat – Buzău, unde drumurile se blochează anual. De asemenea, a menționat problema parapetelor de beton instalate pe mijlocul drumurilor și pe autostrăzi, care, deși reduc accidentele, contribuie la acumularea zăpezii și la blocarea traficului.
„Singurul lucru bun în astfel de situații este că în general nu sunt accidente grave, cu mult răniți și cu mulți morți. De obicei sunt tamponări ușoare sau sunt tot felul de incidente, accidente, pentru că viteza în general este mică în astfel de condiții”, a declarat Titi Aur la Antena 3 CNN.
Pregătirea insuficientă a șoferilor, o altă cauză
Pe lângă problemele de infrastructură, Titi Aur a evidențiat și pregătirea insuficientă a șoferilor pentru condițiile de iarnă. Mulți dintre aceștia, fie că nu au anvelope de iarnă, fie că nu știu să controleze mașina pe zăpadă și gheață.
„Nu știu ce să facă, sunt foarte speriați sau fac manevre greșite pentru că nu au acea pregătire să înțeleagă un pic în dinamica mașinii și nu mă refer la acel derapaj sportiv, merg de-a latul, merg în derapaj, vorbesc de acele mici glisaje, mici derapaje stânga-dreapta”, a mai spus Titi Aur.
El a subliniat importanța evitării deplasărilor în astfel de condiții, cu excepția cazurilor de urgență, și a necesității de a învăța controlul mașinii în situații de derapaj sau patinare.
Un alt aspect criticat de acesta este indisciplina șoferilor în situații de blocaj. În loc să aștepte în mod organizat intervenția utilajelor de deszăpezire, mulți șoferi încearcă să-și găsească propriile soluții, blocând și mai mult drumurile. Această atitudine, combinată cu lipsa de pregătire și infrastructura inadecvată, duce la blocaje extinse, chiar și pentru cantități mici de zăpadă.
Este nevoie de o reformă în educația șoferilor
De asemenea, Titi Aur a criticat și școlile de șoferi pentru că nu oferă pregătirea necesară în ceea ce privește sistemele moderne ale mașinilor, cum ar fi ABS-ul și controlul tracțiunii, și a subliniat importanța învățării tehnicilor de conducere defensivă.
„Sunt situații în care nu trebuie să blochezi roata și nu trebuie să patinezi ca să poți să te deplasezi. Sunt situații în care trebuie să patineze roata sau să o las să derapeze un pic și atunci îi scoți sistemele. Ca să poți să ieși dintr-o anumită situație trebuie să știi să faci un pic de balans”, a explicat pilotul de raliuri.
Potrivit lui, doar un procent mic de șoferi români au participat la astfel de cursuri, ceea ce arată o lacună majoră în sistemul de educație auto.
El spune că din cauza acestor „mici motive, un pic de la autorități, un pic de la noi, ne fac ca noi, în România, unde avem zăpadă mult mai puțină și viscol mult mai puțin decât țările nordice, să ne blocăm și să stăm pur și simplu, să ne încurcăm ca găina în lemne”.