“Ținta o vom atinge, dar nu ca urmare a implementării măsurilor de eficiență energetică, ci ca urmare a închiderii industriei. Ceea ce din perspectiva Comisiei Europene nu este acceptabil, iar dialogul pe care l-am avut cu cei de acolo ne-a arătat de fapt că România trebuie să-și schimbe cumva mentalitatea și trebuie să se poziționeze un pic diferit în ceea ce discută cu Comisia Europeană”, a spus Corina Popescu.
Mai mult, potrivit acestia, în perioada următoare, România va avea parte de noi provocări privind domeniul eficienței energetice, Comisia Europeană pregătindu-se să lanseze în dezbatere publică, noua Directivă privind Eficiența Energetică.
De asemenea, reprezentanţii ANRE au spus, citând un studiu realizat de către Comisia Europeană, că la nivelul UE există peste 54 milioane de persoane afectate de creşterile preţurilor energiei, venituri reduse şi locuinţe cu performanţe energetice reduse (date din anul 2012).
Toate Statele Membre au implementat o serie de măsuri de eficiență energetică, iar pe baza acestui studiu, 30% din abordarea statelor membre, referitor la consumatorii vulnerabili sau la sărăcia energerică, se concentrează asupra utilizării programelor pentru eficiență energetică.
În altă ordine de idei, Bogdan Balaci, General Manager South-East Europe Philips Lighting, a vorbit despre conceptul Philips City Touch, având în vedere că “iluminatul public este pretutindeni şi însumează şi 40% din consumul total de energie al unui oraş”.
”Vechimea medie a instalaţiilor de iluminat este în mod curent de 20 de ani, doar 1% din sistemele instalate fiind conectate, urmând să se ajungă la 35% până în 2025”, a spus el.