Secretarul general al Senatului, salariu cu 1.500 lei peste Iohannis

Secretarul general al Senatului, Ion Vărgău, care este înalt funcţionar public parlamentar, încasează, din septembrie, un salariu brut de 19.055 lei, mai mare cu 2.380 lei faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care are o indemnizaţie brută de 16.675 lei.

Situaţia este similară şi în cazul Camerei Deputaţilor. De fapt, secretarii generali ai celor două Camere au salarii brute mai mari decât indemnizaţia brută a preşedintelui României (17.400 lei brut) sau decât indemnizaţiile brute ale preşedinţilor celor două Camere (16.675 lei brut), scrie Mediafax.

Unul dintre principiile generale enunţate la momentul elaborării Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost ca salariul cel mai mare din administraţie să îl aibă şeful statului, urmând ca acesta să fie succedat de celelalte salarii, acordate celorlalte funcţii.

Senatul a făcut publice indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică alese, precum şi salariile celor care ocupă funcţii în Serviciile instituţiei şi în birourile parlamentare, în plată începând cu 01.07.2017, respectând astfel o prevedere din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.