În cadrul podcastului, s-a discutat și despre cum s-a conferit legitimitate juridică și diplomatică Unirii. Astfel, în 1919, actul Unirii a fost pe deplin recunoscut, asigurându-i o bază juridică solidă și recunoaștere la nivel internațional.

Fără această validare, unirea înfăptuită în 1918 ar fi rămas vulnerabilă și contestabilă pe scena internațională. Nu au fost lăsate pe dinafară evenimentele electorale post-unire.

Evenimente stranii în Sala Unirii din Alba Iulia

1918 este celebrat ca momentul în care s-a realizat de facto Marea Unire, fiind clipa în care s-au adoptat hotărârile de unire a provinciilor istorice cu Regatul României. La convocarea Adunării de la Alba Iulia din Sala Unirii, erau 1.228 de delegați cu mandat, Partidul Național Român și Partidul Național Democrat din Transilvania, alături de liderii acestor partide.

Mărturiile vorbesc de faptul că atunci când s-a întrunit Consiliul Unirii, au existat trei facțiuni. Acestea au pus pe masă mai multe scenarii, printre care și lucruri care nu au fost făcute publice. S-a discutat o posibila autonomie a Transilvaniei, cu o funcționare independenta a acesteia. De asemenea, s-a propus un guvern și parlament propriu al regiunii, cu instituții juridice si administrative autonome.

Ar fi fost o entitate care urma să negocieze unirea cu Bucureștiul. Aceasta improvizație a Transilvaniei ca stat trebuia să dureze 10 ani de zile, timp în care să se producă o acomodare treptată. În aceste condiții, Unirea urma să se producă după 10 ani, cu o integrare administrativă și instituțională progresivă.

Erau trei grupări la adunare, gruparea Maniu, gruparea Vaida-Voievod și gruparea Goga. În sală, gruparea Maniu a fost adepta soluției stranii a autonomiei pe 10 ani a Transilvaniei. De asemenea, a respins soluția imediată de unire cu Regatul României. Aceste realități istorice apar în memoriile regelui Carol al II-lea și ale altor lideri ardeleni.

Poporul cere Unirea

Din cauza confuziei create, s-a întâmplat ceva neașteptat. Cei doi lideri religioși, Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic, și Miron Mitrea, cel ortodox, au ieșit din sală. Aceștia s-au adresat mulțimii, căci forța politică reală era mulțimea, mai exact, sutele de mii de români adunați în față.

„Miron Cristea și cu Iuliu Hosu au întrebat mulțimea, deci au cerut din nou o reacție plebiscitară pentru că de fapt voința națională, ca și act juridic, un document până la urmă scris, era reflexul mulțimii de români care erau acolo.

Forța politică reală era mulțimea aceea de afară, erau acei 200.000 de oameni. Miron Cristea, liderul ortodox și cu Iuliu Hosu, liderul greco-catolic, ies pe acea tribună și cer adunării să se pronunțe. Autonomie sau unirea imediată cu țara?”, a spus invitatul.

Noi vrem să ne unim cu țara!

A fost o reacție clară a puterii plebiscitara a aproximativ 200.000 de oameni. Astfel, s-a anulat imediat ideea unei autonomii transilvane. S-a obținut atunci actul de unire cu țara. În acel moment, voința națională s-a transformată în act juridic.

„Și în momentul în care a fost clară întrebarea lui Miron Cristea și a lui Iuliu Hosu, autonomie sau unire imediată cu țara, toată mulțimea a izbucnit în celebră lozincă, în celebra declarație, care este esența a tot, deci a început să se scandeze: Noi vrem să ne unim cu țara!

Expresie care se dovedește a fi reală și care însă a fost exploatată de propaganda națională, după care nu mai spun de propaganda comunistă.

Deci a fost o reacție clară a puterii plebiscitare. Sub această scandare puternică 200.000 de oameni, a căzut ideea autonomiei Transilvaniei și s-a supus la vot. Vaida-Voievod a acționat imediat și așa s-a obținut votul pentru actul juridic. Deci, discutăm de o voință națională transformată imediat în act juridic. Este vorba de câteva ore, nu de zile sau de ani”, ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Mai multe detalii despre acest subiect puteţi urmări în podcastul difuzat exclusiv pe canalul de YouTube „HAI România!”. Vizionare plăcută!