Planul de afaceri care ii este prezentat ii arata, cu o relativa precizie, de unde vine societatea pe care intentioneaza sa o preia, spre ce orizont se indreapta si cum poate fi acesta atins. Din experientele anterioare cunoaste insa ca, in astfel de situatii, esti nevoit sa ai in vedere si mari intarzieri in atingerea obiectivelor si chiar o posibila multiplicare a cheltuielilor initial prevazute. Dar, pentru ca "ceea ce suntem azi este rezultatul optiunilor facute ieri" si pentru a evita astfe
Planul de afaceri care ii este prezentat ii arata, cu o relativa precizie, de unde vine societatea pe care intentioneaza sa o preia, spre ce orizont se indreapta si cum poate fi acesta atins. Din experientele anterioare cunoaste insa ca, in astfel de situatii, esti nevoit sa ai in vedere si mari intarzieri in atingerea obiectivelor si chiar o posibila multiplicare a cheltuielilor initial prevazute. Dar, pentru ca „ceea ce suntem azi este rezultatul optiunilor facute ieri” si pentru a evita astfel de situatii neplacute, investitorul stie ca nu trebuie sa priveasca numai viitorul intreprinderii, care poate fi usor conturat de prognoze nerealiste, ci trebuie sa fie si indeajuns de preocupat de trecut.
O idee este certa: cu cat va cunoaste mai bine situatia reala a societatii in momentul dobandirii controlului asupra acesteia, cu atat mai ferit va fi de surprize neplacute dupa preluare. Pentru aceasta, solicita efectuarea unui „due diligence”, al carei scop nu este altul decat sa il asigure ca toate informatiile privind intreprinderea, ce-i sunt necesare pentru luarea deciziilor, ii stau la dispozitie, sunt reale si au fost verificate cu obiectivitate.
Termenul consacrat in limba engleza este folosit si in Romania de cei angrenati in astfel de operatiuni. Mai ales ca multe dintre aceste rapoarte sunt solicitate de investitori straini. Desigur, in momentul in care sunt initiate discutiile in vederea preluarii, intreprinderea in cauza pune la dispozitie un pachet de informatii. Dincolo de punerea in discutie a corectitudinii informatiilor prezentate, investitorul solicita ca in etapa de „due diligence” sa i se raspunda, in principal, la doua intrebari:
l daca drepturile pe care societatea le are in patrimoniul sau sunt „solide” si daca au fost dobandite in mod legal, astfel incat nimeni sa nu le conteste ulterior cu succes;
l daca actele sau faptele anterioare ale societatii pot antrena raspunderea sa juridica, care s-ar putea concretiza in viitor in obligarea sa la plata unor impovaratoare despagubiri (aceasta poate fi evitata, din punct de vedere juridic, prin dobandirea de active, in locul dobandirii controlului asupra intregii societati).
Ascunderea realitatii
e o practica uzuala
Rezultatul unei minutioase investigatii are o puternica influenta asupra pretului si clauzelor tranzactiei, nu numai asupra rezultatelor viitoare ale afacerii.
Cumparatorul incepe sa analizeze intreprinderea din punct de vedere economic si juridic. Sunt cuprinse in analiza marcile si distributia, tehnologia si productia, bunurile imobile detinute (terenuri si cladiri), dar si clientii, furnizorii, echipa de manageri. In ceea ce ii priveste pe manageri, o astfel de analiza nu poate sa ignore tranzactiile incheiate de societate, cel putin in ultimii doi ani, cu entitati in care actionari, administratori, directori ai societatii sau rude ale acestora au avut un interes direct. Nu in ultimul rand, vor fi analizate aspectele fiscale ale activitatii. Cumparatorului trebuie sa ii fie foarte clar la ce nivel se va opri investigatia sa.
Se poate intampla uneori ca cel care vinde intreprinderea sa nu ii cunoasca toate problemele latente, iar acestea sa fie dezvaluite numai in momentul realizarii investigatiei cumparatorului. Cu toate acestea, in majoritatea cazurilor, vanzatorul isi cunoaste foarte bine „propriul buzunar” si incearca sa il cosmetizeze, in scopul obtinerii unui pret mai bun. Din acest motiv, este destul de utilizata de catre vanzatori (si de catre cei care ii reprezinta, intermediari sau societati de avocati) strategia care consta in obstructionarea cumparatorului care incearca sa descopere situatia reala. Si acest lucru se intampla adesea, cu toate ca o astfel de strategie tensioneaza negocierile si genereaza o puternica neincredere intre parti.
Este bine ca partile sa convina de la inceput asupra modului in care etapa de „due diligence a negocierii se va desfasura, printr-un acord incheiat intre ele. Temerea vanzatorului ca informatiile comunicate cumparatorului sa nu fie dezvaluie ulterior, in cazul in care tranzactia esueaza, isi gaseste solutionarea prin acorduri de pastrare a confidentialitatii, incheiate intre toate persoanele implicate. Deoarece volumul de munca este adesea urias, cumparatorul trebuie sa apeleze la serviciile unei echipe. Un coordonator al acesteia va supraveghea obtinerea informatiilor, comunicarea lor in cadrul echipei, dar si analiza lor, intregul demers finalizandu-se printr-un raport. Este bine ca intreprinderea sa desemneze un reprezentant, insarcinat sa tina legatura cu echipa care efectueaza investigatiile.
Fiecare tranzactie are particularitatile sale, iar cumparatorul poate sa acorde o importanta sporita unuia sau altuia dintre aspectele juridice.
Un raport final urmareste, in general, sa il informeze pe cel interesat despre:
l organizarea societatii si conducerea acesteia
l achizitii, participari la capitalul social al altor societati, precum si conditiile in care actualii actionari detin actiuni ale societatii
l contracte nule sau anulabile
l verificarea titlurilor si a obligatiilor in legatura cu terenurile si cladirile aflate in patrimoniul intreprinderii
l orice incalcare a prevederilor legale in domeniul dreptului concurentei, al dreptului mediului, al protectiei consumatorilor
l drepturile de proprietate intelectuala detinute (brevete de inventie, marci, know-how, eventual drepturi de autor)
l contractele de locatiune, de asigurare etc.
l credite, garantii;
l garantii acordate in favoarea tertilor
l litigii aflate pe rolul instantelor sau potentiale, estimari ale posibilelor solutionari ale acestora.
De exemplu, in domeniul proprietatii intelectuale, societatea vanduta poate sa foloseasca, fara a avea dreptul, o inventie protejata prin brevet. Ea poate fi in situatia de a nu fi protejat eficient marcile sub care isi comercializeaza produsele sau secretul know-how-ului pe care il detine si care ii asigura avantajul asupra competitorilor.
Desi mai rare in Romania, contractele incheiate anterior de intreprindere pot sa contina clauze de schimbare a controlului, care trebuie identificate. De exemplu, un contract prin care intreprinderea a dobandit un know-how (protejat prin pastrarea secretului) de la un competitor al cumparatorului poate sa contina o clauza de incetare (pentru ca prin preluarea controlului asupra intreprinderii, cumparatorul sa nu dobandeasca si know-how-ul competitorului sau direct).
Nesinceritatea
duce la tribunal
Elaborarea unui raport profesionist presupune, indiscutabil, si o cantitate deloc neglijabila de rutina. Cu toate ca poate fi intalnita printre avocatii romani opinia ca „adevaratul” avocat este cel care pledeaza in fata instantei, de cele mai multe ori se ignora faptul ca pentru client este avantajos sa evite sa ajunga acolo.
Rostul rapoartelor este de a identifica problemele societatii „luate in vizor”, nu de a da si solutiile de remediere a eventualelor deficiente constatate. Avocatii sunt specialisti, a caror opinie cantareste greu, insa, in cele din urma, ei nu pot lua decizia in locul clientului.
Nu cu mult timp in urma, se anunta in presa ca litigiul dintre un investitor strain si Fondul Proprietatii de Stat urmeaza a fi solutionat de catre Curtea de Comert International. Investitorul solicita Fondului sa plateasca sume compensatorii, in temeiul uneia dintre clauzele contractului de privatizare. Aceasta stabilea ca, daca in urmatoarele sase luni dupa semnarea contractului de privatizare investitorul descopera diferente majore intre situatia reala a societatii si cea prezentata de FPS, acesta are dreptul la plata unor compensatii. Aceleasi probleme apar, desi la o alta scara, si in fata celui care intentioneaza sa preia o mica societate cu raspundere limitata.