FDA (Agenţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite) a autorizat săptămâna trecută vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de Pfizer şi pregăteşte un aviz favorabil şi pentru cel realizat de Moderna. Agenţia similară de la nivel european se pregăteşte să aprobe şi ea vaccinul Pfizer, cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare. Cele două vaccinuri au o structură similară, dar şi diferenţe notabile, relatează agenţia EFE.

Conservare la rece

Principala diferenţă între cele două vaccinuri este conservarea la rece. Vaccinul Pfizer are nevoie de temperaturi de între -60 şi -80 de grade Celsius, fapt ce obligă la organizarea unui costisitor şi complex sistem de distribuire şi depozitare, în timp ce vaccinul dezvoltat de Moderna necesită o temperatură de -20 de grade C şi depozitarea într-un congelator obişnuit.

În afara super-congelatoarelor, vaccinul de la Pfizer poate rezista 5 zile într-un frigider obişnut, în timp ce cel de la Moderna rezistă până la 30 de zile. Vaccinul este astfel mult mai manevrabil la nivel logistic, mai ales pentru ţările în dezvoltare.

Doze

Cele două vaccinuri se vor administra în câte două doze, însă cele de la Moderna sunt de 100 de micrograme şi trebuie administrate la o distanţă de 28 de zile, iar cele de la Pfizer sunt de 30 de micrograme şi necesită administrarea la o diferenţă de 21 de zile.

Eficacitate

Ambele vaccinuri au prezentat o eficacitate de aproape 95 %, mult mai mare decât se aştepta, însă cel de la Moderna a demonstrat capacitatea de a preveni cazurile grave de COVID-19, potrivit datelor publicate de FDA.

Structura

Ambele vaccinuri folosesc ARN mesager sau ARNm, care se introduce în celulele umane pentru ca propriul organism să poate produce proteine virale care servesc la generarea de anticorpi necesari corpului pentru a se apăra.

Totuşi, fiecare vaccin foloseşte propriul tip de acoperire lipidică (înveliş) pentru protejarea ARN mesager.

Vârsta

FDA a autorizat vaccinul dezvoltat de Pfizer pentru cei cu vârste de peste 16 ani, în timp ce cel dezvoltat de Moderna este destinat celor cu vârste de peste 18 ani.

Tipul companiei

În timp ce Pfizer este una dintre marile companii farmaceutice cu o vechime de 170 de ani, Moderna este o companie biotehnologică înfiinţată în urmă cu doar zece ani şi fără niciun produs pe piaţă.

Moderna, până de curând o companie emergentă, nu a prezentat până acum niciun vaccin în faţa FDA, scrie Agerpres.

Susţinere financiară

Moderna a participat activ la Operaţiunea Warp Speed a guvernului Trump (un parteneriat public-privat iniţiat de guvernul SUA pentru a facilita şi accelera dezvoltarea, fabricarea şi distribuţia vaccinurilor COVID-19) şi a accesat 2,5 miliarde din fondurile federale pentru a cumpăra noi echipamente şi a-şi extinde instalaţiile.

În schimb, Pfizer nu a participat la această operaţiune publică, dar a încheiat un contract cu guvernul american privind achiziţionarea a 100 de milioane de doze de vaccin.