Secretele lui Traian Băsescu! Care este ADEVĂRUL despre pensia fostului președinte

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat pe 11 octombrie că el are o pensie de 2,980 de lei, pe când torționarul Ioan Ficior, condamnat la închisoare pentru infracțiuni contra umanității avea pensie de 5.500 de lei.

”Guvernul ăsta a avut două linii – salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă. Mărirea de 25% s-a făcut mutând contribuţiile. Sunt pensionar, trebuia să primesc la 1 ianuarie o indexare de 5%, plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. N-am primit, că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019”, spunea fostul preşedinte Traian Băsescu.

Care este adevărul despre Băsescu?

Traian Băsescu a fost comandantul celei mai mari nave a României, subsecretar de stat, secretar de stat, ministru, primar general şi preşedinte. Vechimea în muncă: 44 de ani şi 6 luni, iar pentru perioada de pe mare s-a considerat în grupa a doua.

Ce nu spune Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a uitat să menţioneze că din noiembrie 2014, când a ieşit la pensie,  aceasta s-a majorat de la 2.987 lei, la 3.300 lei. Pe lângă această sumă, el beneficiază şi de o indemnizaţie pe care o primeşte fiecare fost preşedinte al României şi care are o valoare de 75% din salariul preşedintelui în funcţie, care este în momentul de faţă de 17.400 de lei brut. Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, indemnizaţia pe care Traian Băsescu a primit-o din postura de fost preşedinte al României i-a adus în 2016 un venit de 139.200 de lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de 11.600 de lei. 

În prezent, la indemnizaţia de fost preşedinte al României şi la pensie, se adaugă şi indemnizaţia de peste 10.000 de lei lunar, pe care Traian Băsescu o primeşte din postura de senator. În total, 24.900 de lei, potrivit Click.ro.