Motivul pentru care emisiunea ”Față-n-față”  oranizează dezbaterea este unul de marcă: după ce de ani buni românul nu a mai avut ocazia să țină în mână un almanah, unii poate nu au apucat niciodată să cunoască un astfel de produs al tiparului, revista Evenimentul Istoric lansează Almanahul 2020.

Secretele Masoneriei este doar unul dintre subiectele inedite pe care le veți găsi, de miercuri încolo, la toate punctele de difuzare a presei.

Un alt subiect pe care îl vom atinge astăzi este unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Armatei Române în perioada în care dușmanii României erau chiar aliații din Tratatul de la Varșovia. Este vorba de modul de organizare a trupelor românești de comando și câteva misiuni memorabile ale militarilor de cercetare-diversiune.