Au ieșit la iveală detalii bombă din trecutul lui Alexandru Rafila. Este vorba despre tatăl său și unde a lucrat acesta. Mai exact, despre legătura sa cu Securitatea.
Detalii bombă din trecutul lui Alexandru Rafila au început să apară. E vorba de legătira tatălui său cu Securitatea. Informația că tatăl său a lucrat la Arad în aparatul Securității până în 1949 a fost confirmată de celebrul medic, care a susținut însă că foarte multe dintre informațiile apărute nu sunt adevărate.
„Mă afectează, sigur, și emoțional, dar nu văd unde este vina mea pentru că sunt fiul tatălui meu. Mi se pare absolut de nepermis modul în care este prezentat acest lucru. A fost un atac concertat, în mod evident, legat de opțiunea politică pe care am avut-o”, a comentat Alexandru Rafila la B1 TV.
„Ajungem într-o situație paradoxală, eu am mai spus lucru ăsta: oricine are o intenție bună și încearcă să ajute la clarificarea unor probleme, la îmbunătățirea imaginii Parlamentului, la schimbarea mentalității că oamenii merg în Parlament în interesul personal, nu în interesul public, oricine face acest lucru este automat atacat sau se încearcă excluderea lui. Eu n-am de ce să renunț la ceea ce am început, nu cred că a avea o opțiune social-democrată este un lucru rușinos. Cred însă că intoleranța și ceea ce se întâmplă în momentul de față, încercarea de a anihila o persoană care are o imagine publică și care ar putea să aducă procente în aceste alegeri, cred că este o lipsă de democrație și dacă ne vom îndrepta în acest sens, țara noastră nu va ajunge niciodată o țară cu adevărat europeană”, a continuat Rafila.
După ce a fost dat afară din Securitate, tatăl său a venit la București și a făcut Facultatea de Medicină, dar și de aici a fost suspendat timp de șase luni fiind considerat „element dușmănos”, a povestit Alexandru Rafila.
„Da, tatăl meu a fost student la Medicină, a terminat al doilea Facultatea de Medicină, în anul 1960. La vârsta de 40 de ani. Nu era student când lucra la Securitate în județul Arad. A fost student la București în perioada 1954-1960. (…) Tatăl meu a terminat Facultatea de Medicină în anul 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimenele la care faceți referință s-au petrecut în ani 48-49”, a arătat Alexandru Rafila.
El a confirmat, de asemenea, că tatăl său s-a născut în 1920 în URSS, însă a precizat că bunicul său a lucrat în armată, a fost prizonier în Rusia și când s-a întors acasă, s-a întors cu un copil – tatăl său.
Rafila a explicat și cum a ajuns tatăl său să lucreze pentru Securitate: a fost în armată și a luptat pe front până în 1945, adică până pe la 25 de ani. „Ulterior a fost trimis la o școală…probabil, din câte am înțeles eu”, a povestit acesta. El a explicat că toate aceste lucruri despre tatăl său le-a aflat târziu, când avea 20 de ani și era el însuși student și a mărturisit că a avut o reacție destul de „intolerantă”. În final, el a acuzat lipsa de obiectivitate documentarul „Memorialul durerii” – unde se fac acuzațiile despre presupusa participare a tatălui său la reprimarea revoltei țăranilor.
FOTO: INQUAM/Octav Ganea