Nicolae Herlea a refuzat să cânte la aniversarea lui Nicolae Ceaușescu: „Eu nu cânt printre sarmale”
Scriitorul Dan Ciachir a povestit sâmbătă un episod neobișnuit din perioada comunismului. Totul s-a întâmplat în anul 1983, cu o zi înainte de aniversarea lui Nicolae Ceaușescu, președintele statului din acea vreme.
Potrivit spuselor sale, în fiecare an, pe data de 26 ianuarie (ziua de naștere a lui Nicolae Ceaușescu) nume cunoscute din lumea muzicii îi cântau președintelui, însă a existat un artist care l-a refuzat pe șeful statului, uimind o țară întreagă cu răspunsul său.
„Nicolae Herlea a fost pentru mine unul dintre marii artişti lirici ai secolului XX. L-am ascultat de atâtea ori în Bărbierul… şi în Rigoletto; cât despre canţonete, îl preferam lui Mario Lanza sau lui Giuseppe Di Stefano. De aceea m-a bucurat până la jubilaţie când a avut o reacţie pe măsura valorii sale.
Mă aflam, pe 25 ianuarie 1983, la o petrecere în atelierul unui pictor. Ziua următoare era zi de naştere a lui Ceauşescu şi devenise obicei ca la masa aniversării sale să se producă tot felul de interpreţi de muzică populară şi de romanţe.
Am aflat atunci de la un dirijor că în „repertoriul” zaiafetului din 26 ianuarie 1983 fusese inclus şi Nicolae Herlea. Când i s-a adus la cunoştinţă lucrul acesta, telefonic, refuzul său a fost lapidar: – Eu nu cânt printre sarmale!”, a povestit Dan Ciachir pentru DC News.
Dan Ciachir este un scriitor, memorialist și publicist. El s-a afirmat și ca poet, eseist și critit literar de-a lungul timpului. Nicolae Herlea a fost un cunoscut bariton din România (voce bărbătească ce are un timbru intermediar, situat între tenor și bas). Acesta a decedat pe data de 24 februarie 2014.
Nicolae Ceaușescu își spiona și propria familie! Nepoata sa a spus tot
Un alt episod mai puțin cunoscut despre Nicolae Ceaușescu a fost povestit chiar de nepoata sa: Mihaela Ceaușescu. Invitată în podcastul „Istoria Secretă”, moderat de jurnalistul Ionuț Cristache, ea a povestit momentele în care și-a dat seama că avea telefoanele ascultate și că avea microfoane plantate peste tot, până și în casa de vacanță în care și-a făcut „luna de miere”, pe litoralul românesc.
„Așa am aflat că aveam microfoane. De exemplu, spuneam bancuri la telefon. Și a doua zi de dimineață suna mama de la Viena: «Mă, Mihăiță, mamă…», că ei m-au vrut băiat dar n-a ieșit…și zice: «Te-a rugat mama frumos, nu mai spune bancuri cu Ceaușescu și politice, mamă, că l-a sunat aseară tovarășul Gavriș (n.r. general în Securitate) pe tac-tu și cică i-ai spus niște prostii la telefon…».
Sau când m-am căsătorit cu Petre Moraru în 1983 și ne ducem în voiaj de nuntă, cu tot cu copil, la mare la vilă. Se duce la toaletă și zice că nu merge apa la baie. N-au trecut 5 minute, «DING», la ușă: «Ați anunțat că nu merge apa la toaletă?» Și am spus «N-am apucat, dar bine că ați venit.»
Pe ăsta l-a apucat: «Hai să ne mutăm… Dacă avem și în dormitor?», «Păi ce, o facem cu strigături? O facem și noi mai fără strigături.» Dar s-a obișnuit și el după.”, a povestit Mihaela Ceaușescu.