Denise Rifai a vorbit despre cel mai mare vis al ei! Până acum nu s-a concretizat. Jurnalista a dat tot din casă
Denise Rifai este unul dintre cei mai viscerali jurnaliști din România, de multe ori punându-și invitații la colț ci întrebările sale incomode. Deși are o carieră strălucită, Denise Rifai nu uită și de viața personală, declarând că își dorește să întemeieze o familie cât de curând.
Vedeta a spus și ce fel de bărbat își dorește alături de ea, subliniind că, din păcate, încp nu l-a găsit pe cel potrivit. Cu toate acestea, spune jurnalista, nu se panichează când vine vorba de acest aspect.
„Întotdeauna mi-a plăcut ca bărbatul de lângă mine să fie mai inteligent decât mine, sclipitor să fie. Mi-am dorit să am de învățat de la el, să îl privesc și ca pe un mentor. Să îl admir! Visul meu a fost mereu să am o familie cu mulți copii, până acum nu s-a concretizat, dar sunt optimistă și îmi spun că voi avea parte de ceea ce este scris pentru mine. Nu m-am panicat niciodată referitor la acest aspect.”, a declarat Denise Rifai într-un interviu pentru unica.ro.
Meseria de jurnalist este, de fapt, o pasiune
Jurnalista a vorbit și despre activitatea sa profesională, despre care spune că este o pasiune care o încarcă cu energie zi de zi, motiv pentru care niciodată nu se simte extenuată din cauza aceasta.
Vedeta de la Kanal D spune că atunci când simte că s-a acumulat prea multă tensiune se relaxează prin sport sau prin plimbări luni. Aceasta a mai spus, totodată, că întâlnirile cu familia și cu prietenii o relaxează.
„Profesia mea e un mod de viață pentru mine și pot spune că și relaxarea tot de aici îmi vine, din activitatea mea zilnică. Nu am ajuns în situația de burnout, pentru că eu mă hrănesc cu munca mea, mă încarcă, îmi dă energie. Dar, în același timp, când acumulez prea multă tensiune, mă relaxez făcând sport sau prin plimbări lungi, ascultând muzică sau pur și simplu dansând prin casă. Mă ajută să mă relaxez întâlnirile cu familia și cu prietenii mei. Mi-am găsit un echilibru și îl păstrez, am grijă de mine, știu cât de important este să nu fac excese în alimentație, să îmi iau acele momentele în care să fiu doar eu cu mine însămi, așa mă pot regenera și pot face față oricărei provocări profesionale.”, a mai adăugat Denise Rifai.